Ridicată în anul 1959, în nord-vestul Groenlandei, baza americană Camp Century a servit ca loc de lansare a rachetelor balistice. Baza nu a fost niciodată finalizată.

Întrucât gheața punea mari probleme, Statele Unite au decis să abandoneze lucrările la Camp Century și au lăsat situl, care ar fi putut fi format din 33 de baze, să dispară încetul cu încetul.

Totuși, în aprilie, Chad Greene, cercetător al NASA, și specialistul Alex Gardner au decis să meargă în Groenlanda pentru a cartografia straturile de gheață. În plus, aceștia voiau să estimeze și creșterea viitoare a nivelului mării.

„Căutam patul de gheață și a răsărit Camp Century”, a afirmat Gardner, care a explicat cum radarele păreau să indice tunelurile ridicate în bază. „La început nu am știut ce era”, a mai precizat cercetătorul.

Despre existența bazei se știa de ani, însă NASA a transmis că această cartografiere arată structurile „într-un mod în care nu au mai fost văzute până acum”. 

În mod oficial, baza a fost concepută pentru a fi supuse la probe tehnicile de construcție sub gheață, însă planul propriu-zis era strict secret – înființarea unui loc de lansare ascuns în caz de conflict cu Uniunea Sovietică.

Lucrările au fost abandonate în anul 1966.

 
 

Urmărește-ne pe Google News