Pe 31 ianuarie se va produce la ora 15:25 faza de Lună Plină, pentru a doua oară în această lună. Tot astăzi se va produce o eclipsă totală de Lună care din păcate nu va putea fi observată din România. Vom putea observa doar ultima parte a eclipsei, când aceasta iese din penumbră, conform astro-urseanu.ro.
Eclipsa totală de lună din 31 ianuarie se produce în momentul unei luni pline „albastre”, atunci când satelitul natural va fi mai aproape de Pământ. Aceasta va produce ceea ce astronomii numesc „super Luna albastră sângerie”, un eveniment astronpomic foarte rar.
Expresia „Lună albastră” desemnează a doua lună plină dintr-o lună calendaristică, un fenomen care apare, în medie, la doi ani şi jumătate.
Despre SUPER LUNA ALBASTRĂ SÂNGERIE din data de 31 ianuarie 2018
- Cât timp Luna se va afla în umbra Pământului, va căpăta o culoare roşiatică, aşa-numita lună sângerie.
- Este a treia dintr-o serie de super-luni, când astrul se află mai aproape de Pământ, poziţie numită perigeu, şi cu 14% mai luminoasă decât de obicei.
- Este a doua lună plină din ianuarie, ceea ce se numeşte Lună albastră. Super Luna albastră va trece prin umbra Pământului şi le va oferi celor bine poziţionaţi o eclipsă totală.
„Vom putea vedea, în timpul eclipsei, reflexiile pe suprafaţa lunară ale tuturor răsăriturilor şi apusurilor de Soare de pe Terra”, a explicat Sarah Noble, cercetătoare la NASA. Acest fenomen rezulta dintr-un „aliniament rar al celor trei cicluri astronomice”, subliniază Jason Aufdenberg, profesor adjunct de astronomie la Universitatea de Aeronautică din Embry-Riddle, în Florida.
Ultima eclipsă totală de super-lună a fost vizibilă în septembrie 2015. Şi ultima eclipsă de super-Lună albastră a avut loc pe 30 decembrie 1982.
Cei care locuiesc în America de Nord sau în Hawaii vor putea vedea eclipsa înainte de răsăritul soarelui pe 31 ianuarie.
Persoanele care locuiesc în Orientul Mijlociu, Asia, Indonezia, Australia sau Noua Zeelandă vor vedea eclipsa după apus, pe 31 ianuarie.