Într-un interviu acordat AFP, astronautul Buzz Aldrin, al doilea om care a păsit pe Lună, a declarat că Planeta Roşie oferă un potenţial de locuire mai mare decât satelitul natural al Terrei. „Marte pare a fi un rezervor uriaş de apă îngheţată şi se apropie de condiţiile de locuire terestre, mult mai bune decât de pe Lună sau din oricare alt loc”, a spus Aldrin.

Astronauţii Buzz Aldrin, Neil Armstrong şi Michale Collins au parcurs distanţa până la Lună, aproape 380.000 de kilometri, în opt zile. Distanţa dintre Marte şi Pământ variază între 55 de milioane şi 400 de milioane de kilometri şi chiar dacă planetele s-ar afla într-o poziţie favorabilă, o călătorie către Marte ar dura circa un an şi jumătate.

Pe de altă parte, mai mulţi oameni de ştiinţă au precizat că este o pierdere de bani să trimiţi oameni pe Marte şi atrage atenţia asupra riscurilor psihologice şi fizice la care vor fi supuşi astronauţii.

 
 

Urmărește-ne pe Google News