Născut fără picioruşe şi fără o mână, Luca îşi „cere” dreptul la o viaţă cât mai normală

Naşterea lui Luca trebuia să fie o fericire nespusă pentru familia Oprea. Sarcina a părut că „merge" fără probleme, medicii zâmbeau încurajator. Era un viitor bebeluş-băieţel care părea a avea toată viaţa înainte, cu bune şi cu rele, dar normală. Şi a venit ziua de 12 august 2013, când Luca a văzut pentru prima oară lumina zilei. Iar mami şi tati l-au văzut pe el. Şi au încremenit. Au rămas cu ochii pironiţi pe trupul firav, lipsit de cele două picioruşe, de la genunchi în jos şi fără mâna dreaptă, mai jos de cot. Durerea desprinsă ca dintr-un coşmar din care nu mai poţi trezi a fost imensă. Apoi, amestecată cu revoltă. Revoltă faţă de cele două doctoriţe care monitorizaseră sarcina şi care, după cum spun părinţii lui Luca, n-au sesizat nimic anormal la niciunul dintre controalele, niciuna dintre analizele şi ecografiile făcute pe toată durata sarcinii. Şi-au căutat dreptatea - ca o palidă alinare - în lege, dar încă nu au găsit-o. Singura realitate palpabilă rămâne, zi de zi şi pentru tot restul vieţii copilului lor, tripla infirmitate ce-i va însoţi între destinul. Acum, Luca e încă mic şi nu bagă de seamă ce e în neregulă cu el faţă de copiii normali. Dar, fireşte, nu poate merge, de exemplu, ca alţi copii, pe picioarele lui, nu poate să se joace ori să apuce obiectele ce-l fac curios cu amândouă mîinile. Iar în situaţia lui e nevoie de proteze. Şi pentru picioruşe, dar şi pentru mâna lipsă. Părinţii au primit unele, în ianuarie, donate de o firmă, doar pentru membrele inferioare pe care, dacă le-ar fi plătit ar fi trebuit să dea 9.700 de lei. O sumă imposibilă pentru veniturile modeste ale familiei. Şi nici nu au „tălpi", pentru ca micuţul să încerce să se obişnuiască, astfel, cu „mersul", fie şi în acel stil. Dar protezele vor trebui schimbate periodic, poate chiar la câteva luni, câtă vreme trupul lui Luca creşte ca al oricărui copil. Poate chiar la câteva luni, protezele vechi vor avea nevoie să fie înlocuite cu altele. Şi de unde atâtea mii şi zeci de mii de lei, în timp, pentru ele? „Să i le fac eu din lemn, ce să fac? De unde să iau banii aştia, dacă, pur şi simplu, nu îi am, nu am cum, nu am de unde?", spune tatăl micuţului, doborât de situaţie, dar fără a renunţa la speranţa într-o minune. O minune ce se poate numi solidaritate şi compasiune umană. O minune care poate aduce măcar rezolvarea financiară a necesităţilor medicale ce s-au năpustit peste Luca şi părinţii lui din acea zi de 12 august 2013. Fără să aibe vreo vină, fără să banuiască ce le rezervă destinul, fără nicio avertizare prealabilă. Luca probabil că va trăi toată viaţa altfel decât un om normal din punct de vedere fizic. Nimeni, niciodată, nu îi va reda membrele lipsă, ele nu vor creşte, într-o zi, la loc. Dar noi, voi, cu toţii împreună, putem măcar să alinăm suferinţa aceasta. Putem face o minune pentru micuţul din Petroşani!