La nuntă

Din momentul în care aţi convenit că veţi năşi un cuplu prieten, trebuie să le fiţi alături celor doi şi să-i sprijiniţi pe tot parcursul organizării nunţii. În timpul ceremoniei religioase, veţi fi cele mai importante persoane, după miri, dar rolul vostru nu ia sfârşit odată cu terminarea slujbei…
Iată ce aveţi de făcut:

  • Naşa ajută mireasa să-şi aleagă rochia şi îi cumpără voalul. Este prezentă la “gătitul miresei”, iar când aceasta iese din casă, rupe o turtă deasupra capului ei.
  • Naşul conduce mireasa la altar, în absenţa tatălui ei, iar naşa conduce mirele.
  • Naşii ţin, de o parte şi de alta a mirilor, lumânările – simbol al luminii sau căii pe care trebuie să meargă viitorii soţi.
  • Împreună cu preotul, naşii pun inelele pe degetele mirilor şi le iau cununiile de pe capete.
  • Naşii părăsesc biserica braţ la braţ imediat după miri.
  • La petrecere, dacă mireasa e furată până la miezul nopţii, naşul trebuie să negocieze cu “răpitorii” şi să o răscumpere.
  • La “spartul nunţii”, spre dimineaţă, naşa îi scoate miresei voalul şi îl aşază pe capul domnişoarei care a prins buchetul miresei. Apoi îi leagă proaspetei neveste pe cap o basma şi îi oferă oglinda care îi arată, pentru prima dată, cum îi stă în noua postură.
  • La o săptămână după nuntă, naşii merg la biserică, din nou, cu finii lor, pentru o scurtă slujbă de binecuvântare a noii familii. Proaspeţii însurăţei trebuie să aducă lumânările de la cununie, ornate cu flori proaspete.

Repartizarea cheltuielilor ocazionate de ceremonia nunţii diferă în funcţie de tradiţia respectată în diferite zone. De aceea, în zilele noastre, funcţionează o regulă de bun-simţ: mirii şi naşii stabilesc împreună ce cheltuieli suportă fiecare, dar, în principiu, celor din urmă le revin următoarele:

  • taxa pentru cele două slujbe (cununia şi mersul la biserică la o săptămână după nuntă);
  • achitarea lumânărilor, a buchetului miresei şi a buchetului naşei;
  • achiziţionarea voalului, a parurei, a basmalei, a oglinzii şi a turtei miresei.

Când nu se oficiază cununii religioase

În zilele de post din an

  • 18 martie-4 mai 2013 – Postul Sfintelor Paşti
  • 26-28 iunie 2013 – Postul Sfinţilor Apostoli Petru şi Pavel
  • 1-14 august 2013 – Adormirii Maicii Domnului
  • 29 august – Tăierea capului Sfântului Ioan Botezătorul
  • 15 noiembrie-24 decembrie 2013 – Postul Naşterii Domnului

Când sunt Praznice Împărăteşti

  • 25 martie – Buna Vestire
  • 28 aprilie – Duminica Intrării Domnului în Ierusalim, Duminica Floriilor
  • 13 iunie – Înălţarea Domnului
  • 23 iunie – Rusaliile, Pogorârea Duhului Sfânt
  • 6 august – Schimbarea la Faţă a Domnului
  • 15 august – Adormirea Maicii Domnului
  • 8 septembrie – Naşterea Maicii Domnului
  • 14 septembrie – Înălţarea Sfintei Cruci
  • 21 noiembrie – Intrarea în Biserică a Maicii Domnului
  • 25 decembrie – Naşterea Domnului (Crăciunul)

Alte perioade

  • 5-12 mai 2013 – Săptămâna Luminată
  • 22 iunie 2013 – Ajunul Rusaliilor
  • 29 iunie 2013 – Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel
  • 25 decembrie 2013-6 ianuarie 2014 – Perioada de la Crăciun până la Bobotează

Cântăreţii de muzică populară Cornelia şi Lupu Rednic au pierdut şirul cuplurilor cununate


“Am tot năşit, nici nu mai ştim exact câţi fini avem. Însă ne-am gândit bine şi am început să refuzăm politicos cererile ce vin din afara cercului nostru de prieteni. Ca părinţi spirituali, trebuie să ne ştim bine viitorii fini. Următorii pe care îi vom năşi, pe 8 iunie, sunt soliştii Oana Tomoiagă şi Şerban Horj, maramureşeni de-ai noştri”, ne-au mărturisit Cornelia şi Lupu Rednic.

La botez

  • Naşii cumpără lumânările, doi metri de pânză necusută în care se înfaşă copilul la botez şi un rând de haine în care va fi îmbrăcat copilul după botez.
  • De obicei, fac un cadou noului fin – fetiţelor, de exemplu, li se dăruieşte, de regulă, o pereche de cercei.
  • Naşii plătesc preotul.
  • Tot ei aduc băutura pentru masa de după botez.
  • Îndatoririle “părinţilor spirituali” nu se termină după creştinarea copilului. Ei vor ajuta cu bani părinţii copilului când este necesar şi se vor interesa de sănătatea şi de educaţia celui mic.

    Pepe şi soţia lui au botezat fetiţa unor amici pe vremea când Raluca era gravidă. “Am botezat de trei ori până acum, am doi fini şi o finuţă. După fiecare botez m-am simţit liniştit în faţa lui Dumnezeu şi bucuros. Se spune că te speli de păcate”, ne-a declarat Pepe

    Tăierea moţului şi ruperea turtei sunt sarcini mai uşoare

    Când copilul împlineşte un an, naşii au o nouă misiune: să-i taie moţul, dacă e băiat sau să-i rupă turta, dacă e fetiţă. Acest obicei nu are însă nici o legătură cu practica creştină, fiind un ritual păgân. Cu acest prilej, în faţa copilului se aşază o tavă cu diverse obiecte simbolice (stilou, flori, bani, cosmetice, bijuterii etc.). Se spune că primele trei lucruri alese arată ce preocupări va avea copilul în viitor.

    Iat-o pe Maria, fetiţa cântăreţei Daniela Györfi (dreapta), la un an, când naşa i-a rupt turta. Micuţa a ales de pe tava cu obiecte aşezată în faţa ei… microfonul!

    Rezultate Alegeri SUA – cine va fi noul președinte al Americii!

    Urmărește-ne pe Google News