„E adevarat însă că dacă, în 1990, ar fi fost adoptată legea lustraţiei, şi ea ar fi fost aplicată, cel căruia domnul Voinescu i-a fost purtător de vorbe, Traian Băsescu, fost nomenclaturist în nomenclatorul Elenei Ceauşescu, după cum scriu ziarele, nu ar mai fi putut candida şi România ar fi mers pe un alt drum”, scrie Năstase.
Una dintre declaraţiile premierului Boc, referitoare la reformarea statului de către PDL, este ironizată, de asemenea, Năstase precizând că aceasta a fost demnă de Mama Omida.
„Într-una dintre desele sale tumbe discursive, Emil Boc s-a apucat să transmită că PDL face reforma statului şi nu bate pasul pe loc, folosind criza economică drept pretext. Ieşirea sa a continuat cu un exces a la Mama Omida. Boc a decretat că PSD şi PNL nu ar fi facut nimic, invocând criza, dacă ar fi ajuns la guvernare”, a scris Năstase pe blog.
Urmărește cel mai nou VIDEO
Urmărește-ne pe Google News
Unica.ro
Imagini din noua vilă în care Andreea Bănică s-a mutat cu familia. Cum a decis să amenajeze / FOTO
Viva.ro
Este de nerecunoscut! Cum arată acum văduva lui Sergiu Nicolaescu, la 11 ani de la moartea actorului: „Ea își dorește să...”
Libertateapentrufemei.ro
Alina Vidican, 3 ani de căsnicie cu pilotul brazilian milionar. Incredibil, cum arată azi fosta soție a lui Borcea. Uite ce viață de regină duce la Miami
FANATIK.RO
O monedă extrem de rară te poate face milionar. Singurul exemplar din 1954 este foarte căutat de colecționari
Elle.ro
Surpriză în showbiz-ul românesc! Vedeta noastră s-a căsătorit în secret în Dubai! PRIMELE declarații despre evenimentul fabulos: „Totul a fost pe repede înainte." FOTO
Unica.ro
Theo Rose s-a tuns și arată complet diferit! „Ai cam rupt cu freza asta! Top!” Artista a optat pentru o tunsoare la modă în acest sezon / FOTO
Observatornews.ro
România, traversată de cea mai puternică furtună de iarnă. Rafalele de vânt ating forţa unui uragan, peste 100 de kilometri la oră
HOROSCOP
Horoscop 25 decembrie 2024. Taurii au nevoie de multe momente pe care să le petreacă ei cu sine sau împreună cu cele mai apropiate persoane