La sfârşitul lunii ianuarie, Adrian Năstase a fost condamnat de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie la doi ani cu executare pentru că a camuflat strângerea de fonduri pentru campania sa electorală prin iniţierea unui simpozion. Manifestarea “Trofeul calităţii în construcţii” a fost organizată de Inspectoratul de Stat în Construcţii (ISC), iar taxele de participare încasate (peste 1,6 milioane de euro) au ajuns la patru companii controlate de doi dintre apropiaţii familiei Nastase. Avocaţii fostului premier au atacat cu recurs decizia, reluarea procesului fiind amânată, ieri, pentru a cincea oară, până pe data de 30 mai. Avocatul Ion Cazacu, unul dintre apărătorii lui Adrian Năstase, a pecizat că la data de 10 iunie, după trei ani şi jumătate de la trimiterea în judecată a dosarului, faptele de care este acuzat clientul său se vor prescrie. Cu toate acestea, Năstase spune că va cere ca procesul să continue, pentru a demonstra că este nevinovat. Totuşi, în cazul în care va fi găsit vinovat, nu va mai executa condamnarea, aceasta fiind automat prescrisă.
La zdup, pentru o palmă de pământ
Dacă judecătorii se arată destul de maleabili în procesele în care sunt implicaţi politicienii şi acordă amânări peste amânări în urma unor “chichiţe avocăţeşti”, nu acelaşi lucru se întâmplă cu oameni de rând. Doi fraţi, Emil Iacob (76 de ani) şi Lucreţia Leizeriuc (72 de ani), din Simnicea, judeţul Suceava, au fost aruncaţi după gratii în 2010 pentru o bucată de teren la care nu au vrut să renunţe. Judecătorul i-a trimis o lună după gratii, într-un proces care s-a judecat repede, fără amânări de termene.
Emil Iacob și sora lui, Lucreția Leizeriuc →