Aflat după gratii, fostul premier Adrian Năstase nu va mai putea să se bucure, aşa cum avea obiceiul, de o vacanţă alături de familie. Următoarele opt luni, pe care, cel mai probabil, le va petrece la Penitenciarul Rahova, vor trece foarte greu, însă, aşa cum se întâmplă cu toţi oamenii aflaţi în momente dificile, amintirile frumoase îi pot revigora psihicul.
Cum ar fi vacanțele de care a avut parte până în vara anului 2008, când s-a îmbarcat cu familia şi a plecat din Amsterdam către Cercul Polar. Cu un an înainte, familia Năstase a vizitat Ţările Baltice, semn că preferă vacanţele răcoroase în locul clasicului stat la soare, plajă. Chiar dacă în prezent fostul lider al PSD se reface în Spitalul Penitenciarului Rahova după tentativa de sinucidere, peste un an se poate duce din nou să se bucure de răcoarea verilor norvegiene.
Sorin Ovidiu Vîntu aşteaptă transferul în penitenciar
Sorin Ovidiu Vîntu, un alt deţinut ce se află în spatele gratiilor după ce a fost condamnat la un an de puşcărie pentru şantajarea lui Sebastian Ghiţă, aşteaptă să fie transferat din arestul Poliţiei Capitalei într-un penitenciar.
Afaceristul are mari probleme la picioare, el deplasându-se doar cu ajutorul unui scaun cu rotile și însoțit. Având în vedere aceste lucruri, nu este exclus ca Vîntu să fie transferat într-un spital-penitenciar, pentru îngrijiri de specialitate.
Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro