Poliţistul i-a dat peste mâna în care ţinea pistolul şi astfel traiectoria glonţului a fost modificată. Conform medicilor, glonţul a intrat prin partea stângă a gâtului, a trecut prin cartilajul tiroidian şi a ieşit prin jugulara externă. Glonţul a intrat apoi din nou subclavicular şi a ieşit pe la deltoid / grafică: Cosmin Marica
După intervenţie, medicii au susţinut că starea politicianului este stabilă, dar că problemele cardiace pot crea complicaţii. “De mirare că nu s-a întâmplat un infarct. Există încă acest risc, sperăm însă să stăpânim medicamentos acest lucru. Teoretic, se poate face şi o intervenţie chirurgicală pentru afecţiunea medicală”, a afirmat dr. Şerban Brădişteanu, care a precizat că dacă nu intervin complicaţii, fostul premier ar putea să stea în spital circa 14 zile.
În echipa de medici care îl monitorizează pe Năstase se află şi un psihiatru, care a început deja consilierea şi tratamentul.
Avea gâtul înfăşurat cu un fular de 300 de euro
Când ambulanţa a ajuns la spital şi Adrian Năstase a fost scos pe targă, toate camerele au surprins chipul palid al fostului premier, dar şi gâtul acestuia înfăşurat într-un elegant fular Burrbery. Acolo unde toată lumea se aştepta să vadă un bandaj sau un guler de plastic folosit în astfel de ocazii, se afla un accesoriu de lux, care costă circa 300 de euro. Ceea ce a surprins şi mai mult este eleganţa cu care acesta este prins în jurul gâtului cu un nod perfect.
Victor Ponta l-a vizitat, Traian Băsescu a sunat
Imediat după ce ambulanţa l-a adus la spital pe Adrian Năstase, premierul Victor Ponta (foto) a ajuns la Urgenţă. “Am venit să văd un om în necaz… L-am văzut.
Preşedintele Traian Băsescu (foto) a telefonat miercuri noapte la Serviciul de Ambulanţă Bucureşti- Ilfov, pentru a afla care este starea de sănătate a lui Adrian Năstase, după ce acesta a fost internat de urgenţă la Floreasca, au declarat surse oficiale citate de Mediafax.
Împlineşte 62 de ani pe patul de spital
Adrian Năstase împlineşte astăzi 62 de ani. Miercuri, când Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a dat sentinţa în cazul “Trofeul calităţii” – doi ani de închisoare cu executare pentru Adrian Năstase -, toată lumea se aştepta ca fostul premier să-şi serbeze ziua de naştere în detenţie. Acesta avea însă, din câte se pare, alte planuri – să-şi încheie socotelile cu viaţa. Din acest motiv, astăzi, când împlineşte 62 de ani, Năstase va sărbători pe patul de spital.
Spitalul Floreasca a fost transformat în fortăreaţă
Spitalul de Urgenţă Floreasca a devenit o veritabilă fortăreaţă, de când unitatea îl îngrijeşte pe “pacientul zero” Adrian Năstase. Ieri dimineaţă, la ultimul etaj, unde fostul premier era operat, se afla un bodyguard care nu permitea nimănui să pătrundă, indiferent dacă avea sau nu rude internate. La intrările de la parterul spitalului erau formate veritabile filtre. Paznicii interogau persoanele venite, probabil, în vizită la pacienţi. După ce primeau toate detaliile, bodyguarzii scanau “intruşii”, încărcaţi cu bagaje şi alimente pentru rudele bolnave, din cap până în picioare, intrarea în Floreasca fiind decisă de “simţurile” lor… Bineînţeles, membrii presei au primit doar priviri încruntate, fiind consideraţi “inamici”. Doar Secţia de Primiri Urgenţe medicale, cu camerele de gardă aferente, era o zonă mai liberă.
Familia fostului premier este devastată
După tentativa de sinucidere, toţi membrii familiei Năstase au fost extrem de afectaţi. Dana Năstase a apărut ieri la Spitalul Floreasca fiind transformată de durere, iar cei doi fii ai fostului premier sunt devastaţi. Băiatul cel mare al lui Năstase, Andrei, a ajuns la spital imediat după ambulanţa care l-a transportat pe tatăl său, a rămas tot timpul aproape de el şi i-a transmis pe Facebook un mesaj emoţionant părintelui lui.
Andrei Năstase a ajuns miercuri noapte la spital în acelaşi timp cu ambulanţa
Mesaj pentru tata
“Îmi revin în memorie, în aceste momente grele, îndemnurile tatălui meu. Citeşte! Citesc acum tată! Acum când îmi doresc să fac orice, să vii acasă sănătos!”, Andrei, Facebook
Cer amânarea executării pedepsei
Avocaţii lui Adrian Năstase au declarat ieri că vor depune cererea de amânare a executării pedepsei cu închisoarea, motivată de condiţiile extraordinare în care se află fostul premier. “În situaţia în care, de pildă, s-ar admite în mod definitiv cererea noastră de amânare, timp de trei luni dl. Năstase nu ar mai putea fi încarcerat”, a explicat Cazacu, unul dintre avocaţi. (Delia Chilianu)