Ghirkin, fost comandant al separatiştilor proruşi din estul Ucrainei, mai cunoscut sub pseudonimul „Strelkov” şi reconvertit în blogger naţionalist de succes, a susţinut ofensiva împotriva Kievului, însă a denunţat pe canalul său de Telegram incompetenţa autorităţilor ruse și Statului Major al armatei.
El a mers mai departe decât alţi naţionalişti ruşi, ajungând până la a-l critica pe preşedintele Vladimir Putin, pe care l-a acuzat, fără a-l numi, că este un „ratat” şi un „laş”.
„Procurorul a cerut 4 ani şi 11 luni de închisoare pentru Igor Strelkov”, a anunțat contul de Telegram al susţinătorilor lui Ghirkin, după rechizitoriu.
Întregul proces s-a desfăşurat cu uşile închise.
Fost agent al FSB, Ghirkin și-a anunțat candidatura la prezidențiale
O eventuală condamnare la o pedeapsă cu închisoarea cu executare ar fi prima care are ca ţintă mişcarea naţionalistă rusă, dar face parte dintr-o vastă campanie de represiune care îi vizează pe toţi criticii Kremlinului şi ai ofensivei militare din Ucraina.
Igor Ghirkin a fost arestat în iulie, la o lună după rebeliunea eşuată a liderului grupării paramilitare Wagner, Evgheni Prigojin, care a murit în august în explozia avionului său şi prezentată ca fiind un accident de către Kremlin.
Ghirkin, în vârstă de 52 de ani, era o voce influentă, urmărit o perioadă de peste 875.000 de abonaţi pe contul său de Telegram, unde comenta conflictul – un teren pe care el îl cunoaşte bine, pentru că i-a condus timp de câteva luni, în 2014, pe combatanţii separatişti proruşi din Doneţk, în victorii armate care l-au făcut celebru.
Fost comandant, care a servit de asemenea în Serviciul Federal de Securitate (FSB), el a anunţat în august că intenţionează să candideze la viitoarele alegeri prezidenţiale, în martie 2024, în faţa lui Vladimir Putin, plan greu de realizat date fiind problemele sale judiciare.
Foto: Profimedia Images
Vezi rezultate exit poll alegeri parlamentare 2024 și urmărește rezultatele alegerilor pentru Parlamentul României!