„Săptămâna viitoare va fi o Ordonanță de Urgență care va avea ca scop, o variantă urâtă, spre naționalizarea pilonului II de pensii. Orice intervenții de acest gen înseamnă volatilitate pe piețele financiare, înseamnă dobânzi mai mari pentru bugetul statului, înseamnă costuri mai mari pentru toată lumea. Oricum ai da-o, ceea ce ne spun ministrii Finanțelor și Muncii și în general PSD înseamnă costuri mai mari pentru cei care muncesc azi în România doar pentru a plăti niște pensii pe care ei le-au mărit din pix, niște pensii speciale și niște pensii nesimțite”, a mai spus senatorul Florin Cîțu (foto) după discuțiile care au avut loc la Comisia Economică din Senat cu administratorii fondurilor de pensii private din România.

Florin Cîțu, senator PNL

Românii din diaspora, obligați să justifice orice sumă peste 1.000 de euro

Acesta a afirmat că, miza o reprezintă cele 42 de miliarde de lei din pilonul II de pensii, bani care înseamnă cam 5% din PIB, bani pe care ei vor să îi ia cu japca pentru a plăti ceea ce au promis în campania electorală.

Potrivit lui, opționalizarea pensiilor private nu se poate face pentru că e vorba de bani privați. Dar există o oarecare soluția, a declarat senatorul. „Românii ar putea da statul în judecată pentru a-și recupera banii, dar asta înseamnă alți bani cheltuiți, alt timp pierdut, multe altele, ceea ce înseamnă că ar fi o prostie”, a mai declarat senatorul liberal.

Harta puterii după parlamentare. PSD ia un sfert din mandate, AUR și-a dublat scorul. Fiefurile PNL pot fi numărate pe degetele de la o mână | Analiză
Recomandări
Harta puterii după parlamentare. PSD ia un sfert din mandate, AUR și-a dublat scorul. Fiefurile PNL pot fi numărate pe degetele de la o mână | Analiză

Fondurile de pensii private sunt ținta unor atacuri, în momentul de față, a adeclarat senatorul Florin Cîțu.

În plus, un transfer al conturilor de pensii ar duce la o volatilitate pe piata financiară. Dar și la o creștere a dobânzilor, dar și căderea bursei, iar asta se traduce prin costuri mai mari pentru stat.


Citește și:

EXCLUSIV / INTERVIU cu jurnalistul care a filmat primele zile ale războiului din Siria: ,,Crimele vor continua încă zece ani”

 
 

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Călin Georgescu face primele declarații după alegerile parlamentare: „Românii, cu votul lor, au restartat clasa politică”
Știrileprotv.ro
Călin Georgescu face primele declarații după alegerile parlamentare: „Românii, cu votul lor, au restartat clasa politică”
Adevărul neștiut! De ce a divorțat Helmut Duckadam, după aproape trei decenii de căsnicie. S-a însurat apoi cu o femeie mult mai tânără: "Se scria că..."
Viva.ro
Adevărul neștiut! De ce a divorțat Helmut Duckadam, după aproape trei decenii de căsnicie. S-a însurat apoi cu o femeie mult mai tânără: "Se scria că..."
“Regina Întunericului” a vorbit despre iadul din viața ei. Secrete grave din trecut, pe care le-a ținut ascunse: “M-am temut pentru viața mea”
Libertateapentrufemei.ro
“Regina Întunericului” a vorbit despre iadul din viața ei. Secrete grave din trecut, pe care le-a ținut ascunse: “M-am temut pentru viața mea”
Cuvântul banal din limba română pe care mulți străini nici nu îl pot pronunța. E folosit în conversațiile de zi cu zi, însă pentru alte persoane e greu de rostit
FANATIK.RO
Cuvântul banal din limba română pe care mulți străini nici nu îl pot pronunța. E folosit în conversațiile de zi cu zi, însă pentru alte persoane e greu de rostit
Interviul premonitoriu al lui Helmuth Duckadam și problemele de sănătate de care s-a lovit, chiar după Sevilla '86: „Încrederea în forțele proprii este mai puternică ca orice medicament”
GSP.RO
Interviul premonitoriu al lui Helmuth Duckadam și problemele de sănătate de care s-a lovit, chiar după Sevilla '86: „Încrederea în forțele proprii este mai puternică ca orice medicament”
Elwira și Mihai Petre, imagini inedite din noua lor locuință. Cum au ales să decoreze casa
Elle.ro
Elwira și Mihai Petre, imagini inedite din noua lor locuință. Cum au ales să decoreze casa
Imagine rară cu Helmut Duckadam și Alexandra în ziua nunții. Între ei era o diferență de vârstă de 20 de ani, iar povestea lor de dragoste este demnă de scenariul unui film
Unica.ro
Imagine rară cu Helmut Duckadam și Alexandra în ziua nunții. Între ei era o diferență de vârstă de 20 de ani, iar povestea lor de dragoste este demnă de scenariul unui film
Vești proaste înainte de Crăciun. Ce se întâmplă cu carnea de porc
Financiarul.ro
Vești proaste înainte de Crăciun. Ce se întâmplă cu carnea de porc
Valeriu Turcan, analist politic: "Dacă mai ţinea la ultima urmă de credibilitate, CCR nu avea altă soluţie"
Observatornews.ro
Valeriu Turcan, analist politic: "Dacă mai ţinea la ultima urmă de credibilitate, CCR nu avea altă soluţie"
Horoscop 3 decembrie 2024. Balanțele se trezesc implicate în multe dintre problemele celor din familie mai mult decât s-ar fi așteptat
HOROSCOP
Horoscop 3 decembrie 2024. Balanțele se trezesc implicate în multe dintre problemele celor din familie mai mult decât s-ar fi așteptat

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI