Oficialul a avertizat că raportul de cinci la unu este o estimare documentată, bazată pe informații ale serviciilor secrete.

Oficialul a stat de vorbă cu postul american de televiziune sub protecția anonimatului, deoarece nu are voie să discute despre acest tip de informații. În ciuda estimării favorabile Kievului, acesta a precizat că Ucraina a suferit pierderi semnificative în apărarea orașului estic.

Oficialii ucraineni au susținut în repetate rânduri că au provocat pierderi grele trupelor ruse în luptele intense în care Moscova încearcă să cucerească Bahmutul.

„Apărătorii noștri au provocat pierderi semnificative inamicului, au distrus un număr mare de vehicule, au forțat cele mai bune unități de asalt ale grupului (de mercenari) Wagner să lupte și au redus potențialul ofensiv al inamicului”, a declarat duminică, după o vizită la Bahmut, generalul-colonel Oleksandr Syrskyi, comandantul forțelor terestre ucrainene.

Institutul pentru Studiul Războiului (ISW, un think tank cu sediul la Washington) a precizat, la rândul său, că eforturile Rusiei de a cuceri orașul Bahmut au deteriorat în mod semnificativ capacitatea armatei sale de a derula ofensive suplimentare.

„Armata rusă va încerca, probabil, să mențină orice operațiune ofensivă ulterioară timp de câteva luni, oferind Ucrainei o șansă de a prelua inițiativa”, a transmis luni Institutul pentru Studiul Războiului, în analiza sa zilnică privind conflictul din Ucraina.

Foto: Profimedia Images

Urmărește pe Libertatea LIVETEXT cu cele mai noi informații despre războiul din Ucraina

Urmărește-ne pe Google News