„Este vital să ne testăm apărarea. Adversarii alianței știu că NATO este pregătită şi este capabilă să răspundă oricărei ameninţări”, a declarat Mark Rutte.

Potrivit secretarului general al NATO, exerciţiul „Steadfast Noon” va implica peste 60 de aeronave şi va avea loc în principal în spaţiul aerian al Marii Britanii, Mării Nordului, Belgiei şi Ţărilor de Jos.

Printre aeronavele celor 13 țări care vor participa la exercițiu se numără avioanele de luptă F-35A și bombardierele B-52.

Alianţa Nord-Atlantică nu a făcut publice detalii despre exerciţiu şi scenariul care îl implică. Exercițiul va dura aproximativ două săptămâni.

Potrivit experţilor militari, manevrele sunt folosite pentru a exersa modul în care pot fi transportate în siguranţă armele nucleare americane pe teritoriul european, din depozite subterane către aeronave şi instalarea lor pe avioane de luptă. Zborurile de antrenament au loc apoi fără bombe.

Acordul NATO de partajare nucleară prevede staţionarea de arme nucleare americane în Europa şi lansarea acestora de pe aeronave ale statelor membre în situaţie de urgenţă.

Deşi nu este confirmat oficial, armele nucleare americane ar fi depozitate în nordul Italiei, Turcia, Belgia, Ţările de Jos şi Germania.

Aceste exerciții au loc după ce, la sfârșitul lunii septembrie, vicepreședintele Consiliului de Securitate al Rusiei, Dmitri Medvedev, a amenințat din nou „țările mici” din jurul Rusiei că ar putea fi atacate nuclear în caz că mențin o politică ostilă Rusiei și de sprijin pentru Ucraina.

În iunie, fostul secretar general al NATO, Jens Stoltenberg, a insistat că blocul militar trebuie să arate lumii arsenalul nuclear.

Urmărește-ne pe Google News