Preşedintele bulgar, Gheorghi Părvanov, a declarat sâmbătă seara că tragicul accident s-a produs din cauza unei probleme la cârma navei .
„Există numeroase versiuni, dar cea mai serioasă pare să arate că un cablu care leagă cârma de bară a cedat”, a explicat preşedintele bulgar, care a ajuns sâmbătă la Ohrid, la câteva ore după producerea dramei.
Toate cele 15 victime au fost identificate ca fiind cetăţeni bulgari. Se pare că ambarcaţiunea transporta peste 70 de pasageri, în ciuda faptului că era prevăzută cu o capacitate maximă de 53 de persoane.
Potrivit unei liste a victimelor publicate de Guvernul bulgar, familii întregi au murit în acest naufragiu, între care şi un copil, acesta fiind unul dintre cele mai grave accidente din Ohrid.