Nava spațială a Chinei a intrat pe orbită în decembrie anul trecut, la a treia misiune orbitală cunoscută a unei astfel de nave spațiale chineze. Totul s-a întâmplat cu două săptămâni înainte de cea mai recentă lansare a avionului spațial fără echipaj al armatei americane Boeing X-37B.

Un „succes total”

După aproximativ 268 de zile, nava spațială s-a întors pe Pământ, într-un loc neprecizat, potrivit unui scurt anunț din 6 septembrie al agenției de știri de stat Xinhua, care a declarat misiunea de testare un „succes total”.

Dezvoltarea acestui vehicul spațial de către China, despre care există puține informații publice, vine după ultimii ani în care Beijingul a încercat să prindă din urmă SUA la acest capitol.

Termenul „avion spațial” se referă adesea la Naveta Spațială a NASA, care a făcut 135 de misiuni între 1981 și 2011, transportând astronauți pe orbită și ajutând la construirea Stației Spațiale Internaționale. Sintagma amintește, de asemenea, de naveta spațială Buran a Uniunii Sovietice, care a încheiat cu succes un zbor fără echipaj în 1988 înainte de a fi întreruptă.

Avioanele mai noi care sunt testate în prezent pe orbită de SUA și China sunt considerate a fi mai mici decât naveta și fără echipaj. SUA X-37B este operat de armată, în timp ce China nu a spus dacă programul despre care se crede că este legat de nava spațială recent aterizată este civil sau militar.

Avioanele spațiale sunt în general ambarcațiuni reutilizabile, similare atât cu un avion, cât și unei nave spațiale, pentru că pot zbura în atmosfera Pământului și în spațiu. Atât nava spațială chineză care s-a întors recent pe Pământ, cât și X-37B al SUA, care a efectuat șapte misiuni de la debutul său din 2010, sunt lansate cu rachete în spațiul cosmic, dar aterizează ca avioanele pe piste, explică experții.

„Prea avansată pentru a fi arătată”

China nu a spus niciodată ce tehnologii specifice a testat nava spațială și nici nu a publicat fotografii ale acesteia, de când a început să opereze pe orbită în 2020.

Un videoclip distribuit pe canalul de socializare al contractorului spațial China Aerospace Science and Technology Corporation, care a anunțat aterizarea navei spațiale din 6 septembrie, a prezentat următorul text în loc de imagini: „Este prea avansată pentru a fi arătată”.

Nici măcar numele navei spațiale care a aterizat pe Pământ nu a fost confirmat de Guvernul chinez, deși observatorii bănuiesc că este avionul spațial „Shenlong”, care a fost în dezvoltare timp de două decenii.

Alte proiecte de avioane spațiale aflate în curs de dezvoltare în ultimii ani în China au fost descrise în mod public și oficial drept proiecte civile, în timp ce scopul oficial al lui Shenlong rămâne neconfirmat, spun experții.

Un anunț oficial după lansarea sa din 14 decembrie preciza că nava spațială va „efectua verificarea tehnologiei reutilizabile și experimente științifice spațiale așa cum a fost planificat, oferind suport tehnic pentru utilizarea pașnică a spațiului”.

Tehnologiile contraspațiale

Dezvoltarea avioanelor spațiale a Chinei vine în momentul în care un număr tot mai mare de țări acordă atenție conexiunilor din ce în ce mai profunde dintre securitatea pe Pământ și în spațiu, și luptă pentru așa-numitele tehnologii contraspațiale cu potențialul de a perturba sau chiar distruge activele adversarilor în spațiu.

China a fost explicită în anunțuri recente cu privire la scopurile pașnice ale navei spațiale și celelalte eforturi ale sale în spațiu, deși analiștii spun că se numără printre puterile mondiale care dezvoltă capacități contraspațiale.

Analiştii spun că nu există dovezi că avionul spaţial al Chinei este proiectat pentru a acţiona ca o armă contraspaţială, dar că informaţiile şi capacităţile obţinute în misiunile sale ar putea avea aplicaţii cu dublă utilizare.

Potrivit specialiștilor, este greu să compari avionul spațial al Chinei cu X-37B al SUA, din cauza nivelului ridicat de secret în jurul ambelor programe. Beijingul folosește probabil programul SUA ca etalon pentru propria sa, precizează observatorii.

„Faptul că acum au o navă spațială reutilizabilă de la sine arată cât de departe au ajuns (și) faptul că a fost în funcțiune atât de mult timp și s-a întors în siguranță”, a declarat Brendan Mulvaney, directorul Institutului de Studii Aerospațiale din China, un grup de experți ai US Air Force.

„Toate acestea înseamnă că depun timp, efort și investiții pentru ca totul să funcționeze. China este puterea spațială numărul 2 de necontestat și urmărește să reducă diferența cu SUA în domeniul militar, comercial și științific, toate în același timp”, a adăugat Mulvaney.

Foto: Profimedia

 
 

Urmărește-ne pe Google News