Liderul încarcerat al opoziției ruse Aleksei Navalnîi s-a poziționat de la bun început împotriva invaziei din Ucraina, criticând deciziile lui Vladimir Putin și avertizând că nu Ucraina este inamicul Rusiei, ci regimul de la Kremlin.

Ultimul său apel este și cel mai puternic. Navalnîi cheamă rușii în stradă și îi îndeamnă să protesteze activ față de război, cu riscul de a ajunge în dubele polițiștilor și în închisoare. În dube sau în închisoare au ajuns deja mii de oameni, inclusiv trei copii care au fost ridicați de poliție de la un protest, potrivit unui politiciand e opoziție.

„Rusia vrea să fie o națiune a păcii. Din păcate, puțini oameni ne-ar numi așa acum. Dar măcar să nu devenim o națiune de oameni tăcuți și speriați. De lași care se prefac că nu observă războiul agresiv împotriva Ucrainei declanșat de țarul nostru, evident nebun”, spune Navalnîi.

„Nu pot, nu vreau și nu voi rămâne tăcut privind cum prostiile pseudo-istorice despre evenimentele de acum 100 de ani au devenit o scuză pentru ca rușii să ucidă ucraineni, iar ucrainenii să ucidă ruși în timp ce se apără. Suntem în al treilea deceniu al secolului XXI și ne uităm la știri despre oameni care ard în tancuri și case bombardate. Ne uităm la televizoarele noastre și vedem amenințări reale de declanșare a unui război nuclear”, adaugă el.

Cum a ajuns în faliment o fabrică veche de 100 de ani, care putea produce 10 milioane de perechi de șosete pe an. „Era o activitate uriașă, în trei schimburi”
Recomandări
Cum a ajuns în faliment o fabrică veche de 100 de ani, care putea produce 10 milioane de perechi de șosete pe an. „Era o activitate uriașă, în trei schimburi”

„Fac apel la toată lumea să iasă în stradă și să lupte pentru pace. Putin nu este Rusia. Și dacă există ceva în Rusia, în acest moment, de care puteți fi cel mai mândri, sunt acele 6.824 de persoane care au fost reținute pentru că – fără nicio chemare – au ieșit în stradă cu pancarte pe care scria «Nu războiului»”, spune opozantul.

El le cere cetățenilor ruși să reziste în stradă războiului.

„Nu mai putem aștepta. Oriunde v-ați afla, în Rusia, Belarus sau în cealaltă parte a planetei, mergeți în piața principală a orașului în fiecare zi lucrătoare de la 19.00 și la ora 14.00 în weekenduri și sărbători. Dacă vă aflați în străinătate, veniți la Ambasada Rusiei. Dacă puteți organiza o demonstrație, puteți să o faceți în weekend”, adaugă el.

„Da, poate că doar câțiva oameni vor ieși în stradă în prima zi. Iar în a doua – chiar mai puțini. Dar trebuie, strângând din dinți și depășind frica, să ieșim și să cerem încetarea războiului. Fiecare persoană arestată trebuie să fie înlocuită cu doi nou-veniți. Dacă pentru a opri războiul trebuie să umplem cu noi înșine închisorile și dubele, vom umple închisorile și dubele cu noi înșine”, mai spune opozantul.

Vladimir Putin refuză armistițiul și pune condiții pentru pace: „Există nuanțe”
Recomandări
Vladimir Putin refuză armistițiul și pune condiții pentru pace: „Există nuanțe”

„Totul are un preț, iar acum, în primăvara anului 2022, trebuie să plătim acest preț. Nu există nimeni care să o facă pentru noi. Să nu fim doar «împotriva războiului». Haideți să luptăm împotriva războiului”, încheie Navalnîi.

Înainte de invazie, Navalnîi a criticat decizia lui Vladimir Putin și a susținătorilor săi de recunoaștere a regiunilor separatiste.

„Putin și hoții senili din Consiliul de Securitate și din partidul Rusia Unită sunt inamicii Rusiei și principala amenințare, nu Ucraina și nu Occidentul. Putin ucide și vrea să ucidă și mai mult. Kremlinul vă face și mai săraci. Salvarea Rusiei înseamnă să luptăm pentru înlăturarea lui Putin și a cleptocraților săi de la putere. Dar acum înseamnă și banala «luptă pentru pace»”, a spus opozantul.

Navalnîi, cel mai proeminent opozant al președintelui Vladimir Putin, a fost încarcerat anul trecut, când s-a întors în Rusia din Germania.

Lupta pentru supraviețuire a femeilor în România comunistă, când produsele pentru igienă intimă sau contraceptivele erau rarități: „Mai foloseam cârpe, dar de multe ori nu aveam din ce rupe”

El se refăcuse după ceea ce testele de laborator occidentale au stabilit că a fost o tentativă de otrăvire cu un agent neurotoxic. Rusia a negat orice amestec.

De atunci, autoritățile au luat măsuri și mai severe împotriva mișcării sale, iar personalități-cheie ale opoziției au fugit în exil după ce au fost desemnate de autorități drept „agenți străini”.

Grupul OVD-Info, care monitorizează protestele și arestările din Rusia, a declarat că peste 6.800 de persoane au fost arestate până în prezent după demonstrațiile antirăzboi, de când Rusia a invadat Ucraina la 24 februarie, în ceea ce Putin a declarat că este o operațiune specială de demilitarizare și „denazificare” a țării.

Ucraina și Occidentul au respins această justificare ca fiind propagandă nefondată.

Marți, un post de radio din Rusia critic la adresa Kremlinului a fost scos din emisie din cauza relatărilor despre invazia Rusiei în Ucraina, a declarat redactorul său șef pentru Associated Press.

Măsura luată împotriva Eho Moskvî – Ecoul Moscovei unul dintre cele mai vechi posturi de radio din Rusia, vine pe fondul presiunilor tot mai mari exercitate asupra presei independente din Rusia pentru a urma linia oficială a Kremlinului atunci când acoperă invazia Ucrainei.

Autoritățile ruse au mai anunțat că vor bloca și site-ul Dojd TV, cel mai important canal de televiziune independent din țară.

Urmărește pe Libertatea LIVETEXT cu cele mai noi informații despre războiul din Ucraina, declanșat de Rusia

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Wow, ce schimbat e! Să vezi și să nu crezi asemenea transformare!! Toți românii îl știu, dar cu noul său look e greu de recunoscut! Are 54 de ani acum, e într-o formă de zile mari, dar barba albă l-a transformat complet! FOTO
Unica.ro

Uluitor ce s-a aflat despre fiica cea mare a lui Ilie Bolojan. Lucia-Maria nu are o meserie ușoară, fiind căutată chiar și de clienți din străinătate. Detalii neștiute ies la iveală
Viva.ro
Uluitor ce s-a aflat despre fiica cea mare a lui Ilie Bolojan. Lucia-Maria nu are o meserie ușoară, fiind căutată chiar și de clienți din străinătate. Detalii neștiute ies la iveală
Victor Pițurcă are un nepot de reclamă! Ce mare și frumos s-a făcut fiul Cristinei Ich și al lui Alex Pițurcă
Libertateapentrufemei.ro
Victor Pițurcă are un nepot de reclamă! Ce mare și frumos s-a făcut fiul Cristinei Ich și al lui Alex Pițurcă
Bolojan, surprins de „crisparea colegilor”, în primele zile la Cotroceni: „Toată lumea sărea în picioare când treceam. Așa era obiceiul”
Adevarul.ro
Bolojan, surprins de „crisparea colegilor”, în primele zile la Cotroceni: „Toată lumea sărea în picioare când treceam. Așa era obiceiul”
Soția lui Bruce Willis, profund afectată de moartea lui Gene Hackman și a soției sale, Betsy Arakawa: "Există o lecție în această poveste tragică"
Elle.ro
Soția lui Bruce Willis, profund afectată de moartea lui Gene Hackman și a soției sale, Betsy Arakawa: "Există o lecție în această poveste tragică"
Îndrăgitul artist și iubitul lui n-au mai ținut cont de nimic și s-au sărutat în văzul lumii, pe stradă! Avem imaginile! FOTO
Unica.ro
Îndrăgitul artist și iubitul lui n-au mai ținut cont de nimic și s-au sărutat în văzul lumii, pe stradă! Avem imaginile! FOTO
Când primesc pensionarii primul ajutor de 400 de lei. Iancu Guda: Mai mult nu se putea face
Observatornews.ro
Când primesc pensionarii primul ajutor de 400 de lei. Iancu Guda: Mai mult nu se putea face
Horoscop 13 martie 2025. Leii au parte de posibile complicații care să îi indispună, dacă vor permite acest lucru
HOROSCOP
Horoscop 13 martie 2025. Leii au parte de posibile complicații care să îi indispună, dacă vor permite acest lucru

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI