Când intri în Gara Obor, ai impresia că ai călătorit în timp, undeva pe la începutul anilor 90. Mirosuri puternice, neplăcute, totul învechit şi o casieriţă care te priveşte dubios pentru că vrei să-ţi cumperi bilet de tren. Pe ruta Bucureşti- Fundulea, a cursei de Feteşti, circulă o garnitură veche, în regim de tren personal. Dacă nu porţi tricoul ridicat până la piept şi nu îţi mângâi, ghiftuit, burta umflată de bere, călătorii se uită ciudat la tine. Cum am urcat în tren, am fost izbiţi de aspectul toaletei. WCul e o cauză pierdută, un amestec de fecale uscate cu rugină, totul împachetat într-o duhoare înţepătoare de urină. Cel mai bine e să te ţii până la destinaţie, dacă nu ai prins gara… Mireasma “se prelinge” pe holurile vagonului, căpătând “arome” groteşti! „Păi, «P»-ul nu vine, taică, de la tren personal, ci de la putoare!”, ne confirmă un bătrân care nu a mai prins loc în cuşetă.
Călătorii se simt ca în saună
Trenul e plin, peste 100 de suflete suferă de căldura năprasnică. Deşi termometrul ne-a arătat 36° C, aerul se simte ca la peste 40° C, căldura fiind amplificată de umiditate. De altfel, geamurile cuşetelor, deşi lăsate, s-au aburit rapid. “Ce vinzi, bă, acolo?! Ciocolată fierbinte?”, îl întreabă un individ masiv, care purta pe cap un prosop îmbibat cu apă sau transpiraţie, pe un vânzător ambulant cu o sacoşă plină cu batoane de ciocolată. Se stă pe hol sau direct pe scara trenului, cu toate geamurile şi uşile deschise, chiar în mers! Exact ca în lumea a treia. Pasagerii fierb, zi de zi, la propriu, ca într-un cuptor sau într-o saună mobilă, într-o mizerie greu de descris, care îi întoarce ficatul pe dos şi celui mai rezistent om. “Lasă, mamă, că e bine… Măcar mergem pă gratis!”, ne asigură una dintre aventuriere, după ce lasă să i se scurgă din gură o încărcătură masivă de coji de seminţe, direct pe piept şi pe podea…
Biletele sunt pentru fraieri
Noi am mers doar 40 de minute, între Bucureşti şi Fundulea. Am descoperit o faţă foarte urâtă şi totuşi reală a ţării noastre europene. Ceea ce pentru noi a fost o “vizită” în iad de mai puţin de o oră, pentru alţii e doar o etapă a vieţii de zi cu zi. Însă o etapă în care se complac cu zâmbetul pe buze, în cârdăşie cu autorităţile. Am numărat peste 100 de călători. “Am mers fără bilet!”, am glumit cu “naşul” când am coborât. “Păi, de ce vă trebuia bilet?!”, ne lasă fără replică răspunsul unuia dintre controlori. Conform oficialilor CFR, în cursa respectivă s-au vândut 48 de bilete. Nu ştim, din diferenţa rezultată, câţi aveau abonament, dar noi, într-o oră cât am aşteptat în gară, nu am văzut nici un om care să cumpere bilet. Nu e de mirare, astfel, că se călătoreşte în asemenea condiţii.