Haos! Asta pare să ne aştepte in următoarele luni! Specialiştii cred că criza financiară mon­dială de-abia de-acum încolo ne va afecta direct şi pe noi, pe fiecare în parte. Zeci de mii de angajaţi vor bloca în­treg sistemul bugetar luna aceasta, preţurile alimentelor vor exploda, piaţa imobiliară es­te deja în colaps, iar stră­inii ne transmit să stăm a­ca­să, că nu mai au aşa mare nevoie de forţă de mu­ncă. Se pare că anul viitor şo­ma­jul va a­t­inge cote alarmante, a­jun­gând la un nivel dublu fa­ţă de 2008, adică la peste 10%. Libertatea vă prezintă azi domeniile care vor fi cele mai afectate de criză.

Mai multe firme şi-au dat afară angajaţii

Şi companiile mici din R­o­mânia au fost atinse de „vi­ru­sul” numit criza econo­mi­că. Po­trivit mini­s­trului mun­cii, Ma­riana Câm­pea­nu, 17.000 de români ar pu­tea ajunge şo­meri până la sfârşitul anului. Câ­teva mii de oameni şi-au pier­dut deja slujbele după ce fa­bricile, îndeosebi cele de co­n­fecţii şi mobilă, nu au mai pri­mit comenzi la export. Dis­po­ni­bilizările în masă au fost fă­cute în judeţele din Moldova şi în vestul ţării. Conform In­st­it­u­tu­lui Na­ţio­nal de Statistică, în al do­ilea tri­mestru al acestui an rata şomajului a fost de 5,6%, iar po­tri­vit ultimelor estimări, anul vii­­tor aceasta se va dubla!

Bugetarii vor salarii mai mari

Opt organizaţii sindicale au programate luna aceasta ample mişcări de protest. Zeci de mii de bugetari vor ieşi în stradă, începând de azi, nemulţumiţi de lefurile mici. Tonul revendicărilor a fost dat de profesori, care au primit, din partea parlamentarilor, o majorare a salariilor cu 50%. Bucuria nu a durat prea mult, pentru că premierul Călin Popescu Tăriceanu a contestat decizia la Curtea Constituţională, care însă a fost de acord cu propunerea legislativă şi a transmis-o spre promulgare preşedintelui. Traian Băsescu a dat ok-ul, însă Guvernul a amânat aplicarea legii până în luna aprilie 2009. Dascălii îşi cer drepturile acum, iar lor li s-au alăturat, cu aceleaşi revendicări, funcţionarii publici, angajaţii din Administraţia Publică şi personalul din sistemul sanitar.

Muncitorii plecaţi în alte ţări, nevoiţi să se întoarcă

Criza financiară mondială nu avea cum să îi ocolească pe românii plecaţi la muncă în străinătate. Nu puţini sunt cei care deja au rămas fără loc de muncă. Din Irlanda, de pildă, unde piaţa imobiliară s-a prăbuşit în ultimele trei luni, iar şantierele de construcţii au renunţat la mare parte din angajaţi, imigranţii români care nu şi-au găsit o altă slujbă sunt nevoiţi să se întoarcă acasă. Şi autorităţile din Spa­nia au anunţat săptămâna trecută că vor reduce lo­curile de muncă destinate străinilor. Numai în construcţii vor fi disponibilizaţi 400.000 de oameni, din care cea mai mare parte sunt străini.

Preţurile la alimente vor exploda

Din cauza deprecierii monedei naţio­nale, preţurile la carne, lapte şi zahăr vor creşte „în lanţ” în următoarele două luni. Şi în luna ianuarie, scumpirile vor continua, ca ur­mare a crizei eco­no­mi­ce mondiale. „Ne aflăm într-o si­tuaţie delicată. Chiar dacă producţia de grâu a fost una bună, acest lucru nu s-a simţit în sectorul morăritului. Şi asta pentru că recolta soiului de grâu folosit în panificaţie a fost foarte slabă şi vom fi nevoiţi să apelăm la im­por­turi. În plus, efec­te­le colapsului fi­nanciar se vor simţi în România abia la începutul anului viitor”, a declarat Dra­goş Frumosu, preşe­dintele Fede­raţiei Sindicatelor din Industria Ali­mentară. În segmentul scumpi­rilor va intra şi transportul, întrucât preţul combus­tibilului se calculează în valută. „Trebu­ie să ne pregătim, pentru că im­pac­tul ex­tra­ordinar se va simţi în lunile ia­nuarie şi februarie”, mai spune Fru­mosu.

Împrumuturile bancare, tot mai rare

De teama crizei de lichidităţi, băn­cile nu mai dau atât de uşor curs solicitărilor de credite. Îm­prumuturile ipotecare fără avans şi cre­ditele în valută sunt deja istorie, iar terenurile şi casele din mediul rural nu mai sunt luate în considerare drept garanţii. Mai multe bănci au anunţat deja că vor reduce gradul de îndatorare până la 35%, de la 70%, după ce Banca Naţională a introdus noul regulament. Instituţiile bancare raportează scăderi de peste 50% a numărului de împrumu­turi acordate, deoarece clienţii nu îndeplinesc noile reguli.

Citiţi în ziarul de mâine cât a scăzut preţul caselor

La ce secție de votare votezi duminică și cum poți vota dacă nu ești în localitatea de domiciliu pe 24 noiembrie la alegerile prezidențiale!
 

Urmărește-ne pe Google News