Centrala nucleară de la Zaporojie, din sudul Ucrainei, care este ocupată de Rusia încă din martie, a fost ţinta unei serii de atacuri cu drone începând din 7 aprilie, Moscova şi Kievul acuzându-se reciproc.

Aceste „atacuri nechibzuite”, care vizează direct cea mai mare centrală electrică din Europa, „trebuie să înceteze imediat”, a cerut Rafael Grossi la o reuniune a Consiliului de Securitate al ONU. „Deşi, din fericire, nu au provocat de această dată un incident radiologic, ele au crescut mult riscul la centrala Zaporojie, unde securitatea nucleară este deja compromisă”, a adăugat directorul general al organismului ONU pentru energie nucleară, care are experţi la faţa locului.

De asemenea, atacurile au creat un „precedent periculos, după ce au reuşit să ajungă la structura de izolare a unui reactor”, a subliniat Grossi.

Afirmațiile directorului AIEA evidențiază o situație extrem de gravă la centrala nucleară Zaporojie din Ucraina. Grossi a tras un semnal de alarmă puternic cu privire la riscurile majore asociate conflictului din Ucraina și a subliniat necesitatea unei cooperări internaționale pentru a preveni o catastrofă nucleară.

„Doi ani de război cântăresc greu asupra securităţii centralei nucleare Zaporojie. Fiecare dintre cei şapte piloni ai AIEA privind siguranţa şi securitatea nucleară a fost compromis. Nu putem sta deoparte şi aştepta ca o ultimă greutate să încline balanţa într-un echilibru instabil”, a adăugat el.

Cât a costat nesimțirea lui Iohannis
Recomandări
Cât a costat nesimțirea lui Iohannis

Șeful AIEA s-a referit la cele șapte domenii principale ale siguranței și securității nucleare, așa cum au fost stabilite de Agenția Internațională pentru Energie Atomică. Acești „piloni” sunt aspecte esențiale ale reglementărilor și standardelor internaționale referitoare la operațiunile nucleare și nu este vorba despre structuri fizice care susțin centrala nucleară Zaporojie.

Grossi a mers apoi mai departe și a transmis: „Ne apropiem periculos de mult de un accident nuclear”. El a cerut ca „ceea ce se va întâmpla mâine să nu fie la cheremul aruncării de zaruri”.

În acest moment, deși cele şase reactoare ale centralei sunt oprite, „pericolele potenţiale ale unui accident nuclear major rămân foarte reale”, a avertizat şeful AIEA.

Rusia a spus săptămâna trecută că drone ucrainene au atacat centrala nucleară de la Zaporojie, dar agenția de informații militare a Ucrainei a răspuns că Kievul nu a fost implicat.

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentarii (4)

vudejea   •   16.04.2024, 18:39

Desigur, Rusia si-a atacat singura centrala nucleara pe care o detine, ca si conductele, ca si celelalte...Ba incepuse mizeria de spalatorie sa spuna ca si atentatul de la Crocos, tot FSB l-a organizat...Sustineti radioactivitatea, baietii cu ochii albastri? :)) Putreziciunea asta a ajuns la os, pur si simplu lumea occidentala nu mai merita sa-si continue vietile, tarashul asta

    mdionis   •   16.04.2024, 21:18

    Nici trolli nu mai sunt ce-au fost. Cum să spui despre centrala Zaporojie că ar fi „singura centrală nucleară pe care o deține” [Rusia] în condițiile în care producția internă de energie electrică din centralele nucleare rusești în anul 2020 era cam o cincime din total?! E adevărat, fraza se poate corecta în „singura centrală nucleară pe care o exploatează în mod abuziv” [tot Rusia]. Ia să vedem în schimb cum sună „Ucraina a atacat cea mai mare centrală nucleară de pe teritoriul ei vremelnic ocupat de ruși” riscând în acest fel contaminarea radioactivă importantă pe o rază de câteva zeci sau sute de kilometri, nu numai pe teritoriul controlat actualmente de ocupant ci și pe cel aflat înainte de linia frontului, inclusiv importantul oraș omonim de lângă centrală. Mult mai bine, nu-i așa?! Băieți, ca să fiți credibili trebuie să depășiți un prag minim de inteligență a comentariilor, nu merge cu poveștile de speriat plozii pe care le recită propaganda rusă propriilor cetățeni.

      rurikid11   •   19.04.2024, 15:16

      mdionis tu sigur nu stapanesti limba romana.

        mdionis   •   20.04.2024, 11:35

        rurikid11   •  19.04.2024, 15:16

        mdionis tu sigur nu stapanesti limba romana.

        *** Ia mătăluță partea între ghilimele propusă de mine și pune-o în locul celei din fraza originală a lui trollache citate în precedență tot cu ghilimele, apoi recitește toată fraza de la început până la sfârșit. Dacă mai ai dubii, ai liber la cerut politicos lămuriri.

        Acest comentariu a fost moderat pentru: limbaj vulgar sau jignitor.

Vezi toate comentariile (4)
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Un copil de 3 ani și alți 4 oameni au murit într-un accident pe „Drumul morții”. Planul Roşu de Intervenţie, activat. FOTO
Știrileprotv.ro
Un copil de 3 ani și alți 4 oameni au murit într-un accident pe „Drumul morții”. Planul Roşu de Intervenţie, activat. FOTO
Wow! Incredibil cum arată și cu ce se ocupă soția lui Marcel Ciolacu. Sunt căsătoriți de mai bine de 20 de ani, însă abia acum s-a aflat
Viva.ro
Wow! Incredibil cum arată și cu ce se ocupă soția lui Marcel Ciolacu. Sunt căsătoriți de mai bine de 20 de ani, însă abia acum s-a aflat
“De câte ori l-ai înșelat pe Viorel?”, a întrebat-o Denise Rifai pe Oana Lis în emisiune. Iar Oana Lis a răspuns
Libertateapentrufemei.ro
“De câte ori l-ai înșelat pe Viorel?”, a întrebat-o Denise Rifai pe Oana Lis în emisiune. Iar Oana Lis a răspuns
De duminică, 10 noiembrie, de la ora 10, soarta se schimbă în bine pentru patru zodii. Începe să le meargă ca pe roate
FANATIK.RO
De duminică, 10 noiembrie, de la ora 10, soarta se schimbă în bine pentru patru zodii. Începe să le meargă ca pe roate
Lovitură pentru Marian Iancu » Ce se întâmplă cu averea fostului patron din Liga 1
GSP.RO
Lovitură pentru Marian Iancu » Ce se întâmplă cu averea fostului patron din Liga 1
Theo Rose a dezvăluit imagini inedite cu fiul ei. Ce mult a crescut Sasha: „Fiu-miu și blondele = necaz” FOTO
Elle.ro
Theo Rose a dezvăluit imagini inedite cu fiul ei. Ce mult a crescut Sasha: „Fiu-miu și blondele = necaz” FOTO
'Faceți loc că începe show-ul!' La 54 de ani, Loredana Groza a renunțat de tot la haine! Imaginile au 'încins' internetul / FOTO
Unica.ro
'Faceți loc că începe show-ul!' La 54 de ani, Loredana Groza a renunțat de tot la haine! Imaginile au 'încins' internetul / FOTO
Cât costă noaptea de Revelion? Oferte spectaculoase pentru Revelion 2025
Financiarul.ro
Cât costă noaptea de Revelion? Oferte spectaculoase pentru Revelion 2025
Încă trei români, confirmați morți în urma inundațiilor din Spania ridicând numărul total la 7. Alţi trei conaţionali sunt daţi dispăruţi
Observatornews.ro
Încă trei români, confirmați morți în urma inundațiilor din Spania ridicând numărul total la 7. Alţi trei conaţionali sunt daţi dispăruţi
Horoscop 10 noiembrie 2024. Capricornii au în față o zi care îi invită la generozitate în orice formă le este cunoscută această stare
HOROSCOP
Horoscop 10 noiembrie 2024. Capricornii au în față o zi care îi invită la generozitate în orice formă le este cunoscută această stare

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI