Batrani, copii bolnavi, orfani sau fara adapost. Toti au nevoie de ajutor. Unii pentru ca nu au ce pune pe masa sau le lipsesc lemnele de foc, iar altii au nevoie de putina alinare. O mangaiere, o vorba buna, sa simta ca cineva e alaturi de ei, acestea le dau de multe ori puterea sa se ridice si sa lupte mai departe, pentru a avea ce pune pe masa copiilor a doua zi. In pragul Sarbatorilor, am batut la usile catorva dintre ei, cu bratele pline de cadouri.
Daniel (4 ani si jumatate) si surioara lui, Elena (3 ani), s-au bucurat cand i-au vazut pe reporterii Libertatii la usa lor, incarcati de daruri. Cei doi micuti, ambii epileptici, din Tandarei, Ialomita, sunt crescuti de bunica lor, care se chinuie din rasputeri sa le puna cate ceva pe masa in fiecare zi. ‘Buni, nu pange!’, a strigat Daniel, in timp ce bunica lui ne povestea situatia grea prin care trece
Ion Slaneanu din Maneciu, Prahova, si-a pierdut bratele la varsta de 10 ani. ‘Copil fiind, a pus pariu cu varul sau care va urca primul pe un stalp de inalta tensiune. S-a dezechilibrat, iar asta l-a costat ambele maini’, povestesc vecinii
Chiar daca a fost greu pana in comuna Dridu, iar noaptea ne-a prins pe drum, familia Ghita ne-a asteptat cu entuziasm. ‘Ne-ati facut o bucurie de Sarbatori!’, ne-a spus mama celor patru pusti
Familia Puscoi, din Dragoesti, Ialomita, a izbucnit in lacrimi cand a vazut caravana grupului Auto Zip oprita la poarta lor. ‘Tare greu ne descurcam cu banii. Mai muncim si noi cu ziua, dar azi e, maine nu mai e’, ne-a spus Gheorghe Puscoi, tatal celor 3 fetite. Florentina (11 ani), Madalina (5 ani si jumatate) si Denisa (3 ani) au fost in culmea fericirii cand au desfacut hainutele de la Quelle si dulciurile de la Carrefour