Românii par a fi din ce în ce mai dezinhibaţi atunci când vine vorba despre locurile unde au făcut sex. Potrivit unui sondaj, un român din patru a făcut cel puţin o dată sex la serviciu, campioni fiind bucureştenii, cu un procentaj de 65%.
Un român din patru a recunoscut că a făcut sex la locul de muncă, iar dintre aceştia 3% au recunoscut că au fost nevoiţi să facă sex la birou cu persoane din afara companiei, pentru că nu aveau alt loc disponibil în acel moment.
Bucureştenii sunt pe primul loc în top
Potrivit unui sondaj realizat între 29 şi 30 septembrie pe site-ul yourjob.ro, la care au participat aproximativ 3.000 de români, peste 60% din ei ar face sex la locul de muncă dacă s-ar ivi ocazia, iar dintre aceştia, mai bine de 70% sunt din mediul urban. Pe primul loc se situează Bucureştiul, cu un procentaj de 65%.
În Occident s-a constatat că aproximativ 70% din angajaţi au avut relaţii intime la locul de muncă, iar 22% din cupluri au ajuns la altar.
Pornind de la sondajul online, reporterii Libertăţii au încercat să afle părerea românilor despre acest subiect încă tabu la noi în ţară. Cu toate că mentalităţile tinerilor sunt ceva mai schimbate decât acum 10 ani, mulţi dintre ei se arată indignaţi când vine vorba despre sexul la locul de muncă.
Citeşte mâine ce spune sexologul despre aventurile amoroase la locul de muncă