Conform statisticilor, veniturile noastre acoperă doar strictul necesar.
După o lună de muncă, banii câştigaţi de un român mai-mai că nu ajung pentru cheltuielile obişnuite. De pus bani deoparte nici nu încape discuţie! Un studiu al Institutului Naţional de Statistică (INS) arată că anul trecut am muncit doar ca să supravieţuim.
Doar cu 72 de lei rămâne, în medie, un român la finalul fiecărei luni, potrivit anchetei bugetelor de familie, făcută de INS pentru ultima parte a anului trecut. Aceasta arată că o persoană câştigă, în medie, într-o lună doar 770 de lei, în timp ce totalul cheltuielilor din aceeaşi perioadă se ridică la 698 de lei.
Cea mai mare contribuţie (de 49%) la formarea veniturilor unei familii o au salariile. Îngrijorător e însă faptul că aproape o treime (29%) din banii aduşi într-o gospodărie provine din ajutoare sociale. Din analiza cheltuielilor a reieşit că, la fel ca şi până acum, românii îşi dau aproape jumătate din bani pe mâncare şi că un procent destul de mare din câştiguri (peste 15%) merge către cheltuielile cu locuinţa. În ciuda crizei, românii şi-au menţinut viciile şi în ultimele luni ale anului trecut. Aproape 8 procente din venituri s-au consumat, în fiecare gospodărie din România, pe băuturi alcoolice şi pe tutun.
Urmărește cel mai nou VIDEO
Urmărește-ne pe Google News
Știrileprotv.ro
EXCLUSIV. Reacția lui Marcel Ciolacu în scandalul zborurilor plătite de Nordis: „Nu am văzut până acum un astfel de document”
Viva.ro
Cine este, de fapt, soția lui Honorius Prigoană și cum arată! Adoră lucrurile extrem de scumpe
Libertateapentrufemei.ro
Cum arăta Gabriela Lucuțar în tinerețe, cu părul lung, și care era profesia ei de bază. Imagini rare cu “Regina Întunericului”, din albumul de familie
FANATIK.RO
Satul din România considerat ca fiind unul dintre cele mai frumoase din lume. Turiștii străini s-au îndrăgostit de peisajele din zonă și revin aici cu mare drag
GSP.RO
Daniel Bîrligea s-a bucurat alături de iubită, după victoria din Liga Națiunilor. Moment emoționant la finalul meciului
Elle.ro
Anunțul surprinzător făcut de Anca Țurcașiu după vacanța cu noul ei partener în Abu Dhabi: „Am mai încheiat un capitol…”
Unica.ro
Ce s-a aflat acum despre Andreea Cuciuc, adolescenta de 17 ani care a murit brusc, la Balul Bobocilor. Părinții ei sunt sfâșiați de durere!
Financiarul.ro
Horoscop financiar 17 – 23 noiembrie 2024. Descoperă ce SURPRIZE FINANCIARE îți aduc astrele
Observatornews.ro
Accidentul din Panciu a fost filmat. Alexandra şi Gabriel au murit carbonizaţi în maşină, la doar 17 şi 21 de ani
HOROSCOP
Horoscop 19 noiembrie 2024. Peștii vor primi din ce în ce mai mult și mai des mesaje din partea propriului suflet, care îi va sprijini pas cu pas