A venit vara! Desi, din punct de vedere calendaristic, vara incepe abia pe 1 iunie, ieri putem spune ca a fost prima zi de vara. Mercurul termometrelor a depasit la orele pranzului 31 de grade. Iar pentru astazi, meteorologii prognozeaza temperaturi de peste 30 de grade, chiar 33 grade C in Lunca Dunarii.
In urma cu putin timp, meteorologii ne avertizau ca ne asteapta cea mai fierbinte vara din ultimii ani. Vremea din aceste zile confirma prognozele. Vara a venit mai devreme si cu temperaturi extreme. Azi, mercurul termometrelor va atinge valori nebanuit de mari pentru aceasta perioada, de peste 30?C. ‘Teoretic, temperaturile ce depasesc valori de 25?C pot fi asimilate normelor sezonului calduros. Astfel, putem spune ca ieri a fost prima zi de vara, ne-a declarat dr. climatolog Roxana Bojariu, de la Administratia Nationala de Meteorologie.
Pentru aceasta perioada, vremea e calda, chiar deosebit de calda in regiunile sudice. ‘Maine (n.r. – astazi) cerul va fi variabil, cu innorari dupa-amiaza si noaptea in nord-estul Transilvaniei, Moldova si la munte, unde pe arii restranse vor fi averse si descarcari electrice. Maximele vor fi cuprinse intre 23 si 33?C, iar pe litoral, intre 20 si 24?C, a punctat Simona Andrei, meteorolog de serviciu din cadrul ANM.
Chiar daca se inregistreaza zece grade peste valorile maxime climaterice pentru aceasta perioada, meteorologii spun ca cele 33?C nu reprezinta un record. ‘Cel mai cald a fost pe 27 mai 1950, cand s-au inregistrat valori de 40,8?C la Marculesti, ne-a spus Simona Andrei.
Cum ne afecteaza caldura
Cei mai afectati de caldura sunt cardiacii si hipertensivii. ‘Crizele anginoase vor fi mai dese si mai puternice, explica dr. Laurentiu Luca, directorul Clinicii PULS. Caldura ne va da migrene, ameteli, insomnii, nervozitate, lipsa poftei de mancare sau, la extrem, diaree, colici renale, crize diabetice sau caderi de calciu. ‘Eczemele vor fi mult mai frecvente, din pricina transpiratiei excesive, sustine dr. Luca.