După ce au cerut măsuri drastice, precum majorarea TVA, micşorările salariale pentru bugetari ori reducerea numărului de posturi în instituţiile de stat, “prietenii” de la Fondul Monetar Internaţional ne-au mai pregătit ceva: Guvernul va elimina subvenţia la energia termică până la sfârşitul acestui an!
În prezent, subvenţia pentru producerea energiei termice este acordată atât de la bugetul de stat, cât şi de la bugetele locale. De la nivel central, Guvernul acoperă până la 45% din cheltuielile cu combustibilul ale producătorilor de energie termică, iar preţul de facturare la populaţie diferă de la o localitate la alta, în funcţie de preţul de referinţă stabilit de consiliul local şi de subvenţia acordată de fiecare primărie.
Ajutoarele pentru săraci rămân la fel
“Ajutorul pentru cei mai vulnerabili ar putea rămâne la acelaşi nivel sau ar putea chiar creşte. Există însă o subvenţie acordată de la nivel central, pe care Guvernul vrea să o elimine în cursul acestui an”, a explicat pentru Mediafax şeful FMI, Jeffrey Franks.
În funcţie de cât vor fi dispuse primăriile să aloce suplimentar pentru acoperirea diferenţei de preţ, factura plătită de populaţie pentru încălzire şi apă caldă ar putea creşte în perioada imediat următoare cu până la 60%.
Radu Opaina: „Preţul mediu pe ţară la gigacalorie va fi 210 lei”
“În contextul în care se renunţă la subvenţia de stat la gigacalorie, toată greutatea cade pe umerii primarilor. Aceştia trebuie să facă din timp un plan, pentru că altfel este posibil să se trezească în iarna care urmează că populaţia nu mai poate plăti întreţinerea, iar sistemul centralizat de încălzire intră în colaps. Trebuie găsite soluţii alternative, cât mai este cald afară. Noi am făcut deja un calcul al întreţinerii cu gigacaloria nesubvenţionată, la un preţ mediu pe ţară de 210 lei pe gigacalorie”, ne-a spus Radu Opaina, preşedintele Federaţiei Asociaţiilor de Proprietari.
Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro