”Am venit de bunăvoie și nesilit de nimeni la Matei Balș, la camera de gardă, m-au văzut și m-am internat. Sincer să fiu, m-am panicat un pic.
Dar, în clipa când am ajuns aici și am dat de oamenii ăștia minunați și i-am văzut pe toți cosmonauți, mi-am zis: nea Mărine stai liniștit”, a declarat vedeta Antenei 1, potrivit site-ului observatornews.ro.
Nea Marin a fost confirmat cu noul coronavirus când se afla la Techirghiol, unde filma pentru o nouă producție, după ce unul dintre membrii echipei de producție a început să se simtă rău, fiind ulterior diagnosticat cu COVID-19.
Potrivit sursei citate, din motive de siguranță, filmările la noua producție au fost sistate, urmând să fie reluate când situația o va permite.
Printre vedetele implicate în noua producţie Antena 1 se numără Speak şi Ştefania, Alex Velea, Ruby, Liviu Vârciu şi Andrei Ştefănescu. Ultimul a fost infectat cu noul coronavirus în iunie, după ce a interacționat cu Marcel Pavel și cu alte vedete ale postului Antena 1 în timpul filmărilor ”Te cunosc de undeva”.