Tânărul, care mergea pe marginea părţii carosabile dinspre Domneşti către Pietroşani, a fost lovit de un autoturism care circula în aceeaşi direcţie de mers. Potrivit Agerpres, din cauza neatenţiei la volan, conducătorul auto a observat cu întârziere pietonul şi nu a mai reuşit să îl evite. În urma impactului, victima a suferit leziuni grave, care i-au provocat moartea.

Poliţiştii au stabilit că, în momentul producerii accidentului, şoferul, un piteştean de 36 de ani, nu se afla sub influenţa alcoolului. Pe numele lui a fost întocmit dosar de cercetare penală pentru ucidere din culpă.

 
 

Urmărește-ne pe Google News