ComenteazăSlovenul Milan Kocic, 31 de ani, activează în fotbalul românesc din vara 2019. Mai întâi, la FC Voluntari, acum la Chindia Târgoviște. După un periplu prin mai multe țări europene, Triestina (Italia), Shumen (Bulgaria), Hartberg (Austria), Rudar Velenje și Aluminj (ambele din țara natală), Bohemians Praga (Cehia) și Panionios (Grecia), Milan s-a stabilit, practic, în România.
Acasă, la Tolmin, aproape de granița cu Italia, ajunge doar cu ocazia Sărbătorilor, așa cum s-a întâmplat și acum, când a avut vreme și să-și viziteze părinții, stabiliți în vecinătatea orașului Lipica, o zonă recunoscută pentru caii lipițan.
Într-un interviu acordat Libertatea, Kocic a făcut o paralelă între ceea ce a găsit în România și țara natală, „unde la fel se construiește foarte mult, doar că la noi se extind în industria hotelieră, a bazelor sportive și a cantonamentelor, pentru a atrage și mai mulți străini”, și alte locuri pe unde și-a mai dus existența.
Libertatea: Milan, cum te-ai adaptat în România, după doi ani și jumătate aici?
Milan Kocic: Oamenii caracterizează un loc după modul cum se simt ei acolo. N-am avut niciodată probleme în România, sunt oameni buni, mi-am făcut prieteni, cred că și în viitor, când nu voi mai fi aici, o să rămân cu imagini frumoase despre această țară. Am contract până la vară, dar dacă totul va decurge OK, voi mai extinde.
– Voi, cei de la Chindia, nu jucați în Târgoviște, astfel că vă tot mutați de colo-colo pentru meciurile de acasă.
– Da, oricum, toți locuim în Târgoviște, dar jucăm la Ploiești, așteptăm să se facă stadionul cel nou.
– Cum e să fii pe drumuri mereu?
– Ploiești e foarte aproape, 40-45 minute distanță, nu mi se pare o distanță mare. Da, ar fi mai frumos să evoluăm acasă, dar asta e situația. În acest sezon e mai bine, Buzău era mai departe, jucam și în acel oraș meciurile de pe teren propriu.
Transfăgărășan i-a plăcut, vrea neapărat în Deltă
– Cum te-ai acomodat la Târgoviște?
– Târgoviște știu că e o fostă capitală a țării. Când am avut opțiunea de a merge la Târgoviște, n-am știut, dar m-au ajutat Wikipedia și alte informații despre oraș. Se trăiește simplu, orașul e mic, nici nu am prea mult timp în afara fotbalului. Așa că, și dacă n-ar fi fost pandemia, nu știu cât timp aș fi avut să mă plimb, să descopăr.
– Ce-ți place în România?
– Chiar îmi place țara datorită oamenilor. Slovenia e mai frumoasă, mai verde, chiar dacă e mai mică. Când am 2-3 zile, întotdeauna merg să văd ceva nou. Experiența mea în România nu vreau să se limiteze doar la fotbal.
– Ce-ai văzut în excursiile tale?
– Transfăgărășan. A fost o experiență de neuitat. Era noiembrie, n-am putut să merg chiar tot drumul planificat, adică să merg cu telefericul. Asta am regretat. Și iubitei i-a plăcut mult de tot. Bucureștiul e drăguț, îl știu din perioada când am fost la Voluntari. Mi-a mai plăcut centrul Iașiului, am văzut un pic din Cluj, îmi doresc să ajung la Timișoara și la Oradea, am înțeles că sunt de vizitat. Și din ceea ce am vorbit cu colegii, un loc pe care e musai să-l vizitez este Delta Dunării, e un mic paradis acolo.
„Sunt un fel de ambasador”
– Ce-ți place cel mai mult la români?
– Am avut norocul să întâlnesc doar caractere frumoase, la echipă, și oameni OK, în afara terenului. Sunt foarte deschiși. Și la început, când nu pricepeam nimic în română, întotdeauna am fost ajutat.
– Cu limba română cum stai?
– Înțeleg chiar mult, fiindcă știu bine limba italiană, iar cele două mi se par apropiate. Pot să vorbesc un pic, de la lună la lună știu tot mai multe.
– Expresia preferată în română?
– Hai, băieți!
– Ce nu-ți place?
– Am zis tuturor, chiar și celor de acasă, întotdeauna le spun lucruri pozitive despre România, nu am sesizat lucruri negative. Nicăieri nu e perfect pe lumea asta, dar România nu are minusuri care să se simtă. Sunt ca un fel de ambasador. Este o țară frumoasă, iar cei din Occident ar trebui să vină să vadă o natură superbă, autentică, o țară cu oameni zâmbitori și care ajută.
„În Slovenia mai vezi câte o pisică, dar câini abandonați, niciodată”
– Chiar și de trafic, de infrastructura precară?
– Nu e chiar cea mai mare problemă, deși aș vrea să fie mai scurt drumul spre Mediaș, de exemplu, care mă omoară psihic, ca număr de ore. Mai mergem cu avionul, când jucăm la Arad, la Cluj, la Botoșani, legăm pe calea aerului. Mai mare problemă ar fi cu câinii fără stăpân. Poate că în Slovenia mai găsești câte o pisică pe stradă, dar câini, niciodată. M-a mirat chestia asta la voi. Oricum, sunt trist că rămân pe drumuri. Știu că sunt organizații care ar trebui să protejeze patrupedele. Am și eu un câine acasă. Eu voi sprijini întotdeauna adoptarea câinilor, mă bucură că și în Liga 1 facem reclamă adopțiilor de animale. Eu duc lipsa cățelului nostru, care stă mai mult în Slovenia. Oricum, am o pisică, mică, la bloc la Târgoviște, pe care o hrănesc, am dezvoltat o relație specială cu ea.
– Chiar iubești animalele mult.
– Da! Întotdeauna mi-au plăcut, orice fel.
Are două Crăciunuri pe an
– Ce părere ai despre tradițiile din România?
– Într-un fel, sunt familiarizat. Părinții mei sunt sârbi, dar eu sunt născut și crescut în Slovenia. Cunosc și tradițiile ortodoxe, noi fiind ortodocși. Bine, Crăciunul și Anul Nou le avem pe rit vechi. Dar iubita mea este catolică, așa că sărbătorim Crăciunul de două ori, pe 25 decembrie și pe 7 ianuarie.
– Cum te împaci cu mâncarea?
– Am mâncat cu poftă sarmale și mici, dar cu carne de vită, plus alte chestii care mi s-a zis că sunt tradiționale. Poate cândva o să particip la tăierea porcului, am înțeles că este o tradiție la voi, poate că voi fi invitat și la un grătar. Noi nu tăiem porcul, stăm cu familia, cam asta reprezintă Crăciunul.
– Și cum ai petrecut?
– Păi, ca de obicei. Luăm prânzul împreună, toți din familie, fără nimic special. Ne dăm cadouri, stăm la masă, râdem, glumim. Și avem un desert special, numele este potica. În interior are alune, stafide, un fel de ruladă.