Imediat după atacul Rusiei împotriva bazei de pregătire de lângă granița cu Polonia, o pagină dedicată Euromaidanului a atacat prestația propriilor oficiali. Pe pagină s-a publicat un printscreen de pe contul de Twitter al lui Mihailo Podoliak, consilier prezidențial, prezent pe 6 martie chiar la Iavoriv, baza ucraineană bombardată o săptămână mai târziu.

Podoliak și celălalt negociator de bază al Ucrainei, deputatul David Arahamia (Slujitorul Poporului), au făcut atunci un selfie cu peste 40 de voluntari și personal militar prezenți în baza de lângă Liov. Și exact acolo au atacat rușii.

„Iavoriv. Centrul Internațional pentru Menținerea Păcii și Securității. Ucraina se va apăra. În mod voluntar. Și masiv. Indiferent de vârstă și statut social. De dragul familiilor și copiilor. Dovadă în acest sens sunt birourile de înregistrare și înrolare, dar și poligoanele supraaglomerate. Abia începem…”, a scris Podoliak pe 6 martie.

Negociatorii Ucrainei, criticați dur de ucraineni pentru exhibiționism pe front: „Nu au creier! Pe noi nu ne lasă să fotografiem, iar ei…”
David Arahamia și Mihailo Podoliak într-un selfie cu voluntari și personal militar de la baza din Liov care ulterior a fost atacată de ruși
Castelul Peleș a ajuns o ruină în proptele. Casa Regală și Ministerul Culturii negociază molcom cine să rezolve problema care accelerează degradarea
Recomandări
Castelul Peleș a ajuns o ruină în proptele. Casa Regală și Ministerul Culturii negociază molcom cine să rezolve problema care accelerează degradarea

35 de morți și 134 de răniți s-au înregistrat după atacul rusesc extrem de precis, de la baza „supraaglomerată”, cum o descria Podoliak.  

Momentul impactului a fost înregistrat de camerele de luat vederi de la fața locului și publicate de The New York Times.

Criticați dur

Podoliak și Arahamia au fost criticați dur pentru fotografia postată, ucrainenii considerând că au vulnerabilizat baza militară de la Iavoriv prin poza în care se putea vedea o parte însemnată a acesteia.

„Într-un moment în care noi nu putem să facem poze, iar mutrele ăstora zâmbesc acolo… și apoi zboară (n.r. rachetele)”, a scris un ucrainean într-un comentariu.

„Fără creier”, a completat altcineva.

„Încă o dovadă că trebuie să gândești înainte să vorbești și să publici ceva”, a punctat alt utilizator Facebook.
O fotografie și avem consecințe”, a scris altcineva.

Podoliak a fost și apărat de alți utilizatori, care au punctat că „nu trebuie să fim atât de duri, nu e ca și cum nu s-ar fi știut de poligonul de la Iavoriv”.

Urmărește pe Libertatea LIVETEXT cu cele mai noi informații despre războiul din Ucraina

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Ce purtau militarii nord-coreeni văzuți la Donețk. Șeful spionilor de la Phenian, oferit și el Rusiei
Știrileprotv.ro
Ce purtau militarii nord-coreeni văzuți la Donețk. Șeful spionilor de la Phenian, oferit și el Rusiei
A adus dovada! Laurențiu Reghecampf îi dă șah-mat Anamariei Prodan, după ce l-a executat silit: „Se ocupă de farse prin instanțe. Mi-a recunoscut că...”. Reghe aruncă bomba despre fosta soție
Viva.ro
A adus dovada! Laurențiu Reghecampf îi dă șah-mat Anamariei Prodan, după ce l-a executat silit: „Se ocupă de farse prin instanțe. Mi-a recunoscut că...”. Reghe aruncă bomba despre fosta soție
O zi cu Andreea Raicu. Imagini din casa și din viața vedetei. Locuiește doar cu Honey, iar terasa vilei e cât un teren de handbal
Libertateapentrufemei.ro
O zi cu Andreea Raicu. Imagini din casa și din viața vedetei. Locuiește doar cu Honey, iar terasa vilei e cât un teren de handbal
Alina Bădic anunță vorbele de care trebuie să vă feriți toată viața. Pot avea puterea unui blestem
FANATIK.RO
Alina Bădic anunță vorbele de care trebuie să vă feriți toată viața. Pot avea puterea unui blestem
Sorin Cârțu a spus cât are pensie: „După 45 de ani de fotbal...” + Și-a adus aminte: „Aveam 900.000 de lei în CEC la Revoluție. Știți ce am făcut instant cu ei?”
GSP.RO
Sorin Cârțu a spus cât are pensie: „După 45 de ani de fotbal...” + Și-a adus aminte: „Aveam 900.000 de lei în CEC la Revoluție. Știți ce am făcut instant cu ei?”
Orașul surpriză din România care a luat fața Bucureștiului. Are cel mai mare buget din țară, se construiește pe bandă rulantă și în fiecare zi apar alte locuri de muncă. Obiectivul este să devină localitatea nr. 1 din țară în materie de calitate a vieții și oraș de referință în UE

Alina Sorescu, 'regina Halloween-ului' din România! Incredibil cum s-a costumat artista și ce machiaj și-a făcut! FOTO
Unica.ro
Alina Sorescu, 'regina Halloween-ului' din România! Incredibil cum s-a costumat artista și ce machiaj și-a făcut! FOTO
Cheltuielile vilei lui Iohannis. Guvernul a desecretizat documentele
Financiarul.ro
Cheltuielile vilei lui Iohannis. Guvernul a desecretizat documentele
Manelistul Bogdan Mocanu ar fi acceptat "sume mari" pentru a-l promova pe pro-rusul Alexandr Stoianoglo. A şters clipul în care îl laudă încontinuu
Observatornews.ro
Manelistul Bogdan Mocanu ar fi acceptat "sume mari" pentru a-l promova pe pro-rusul Alexandr Stoianoglo. A şters clipul în care îl laudă încontinuu
Horoscop 2 noiembrie 2024. Săgetătorii au șansa de a observa cât de mult contează gândurile cărora le permit să se deruleze prin mintea lor
HOROSCOP
Horoscop 2 noiembrie 2024. Săgetătorii au șansa de a observa cât de mult contează gândurile cărora le permit să se deruleze prin mintea lor

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI