„Mergem la Cairo într-un spirit pozitiv pentru a ajunge la un acord”, a transmis Hamas, într-un comunicat pe site-ul său.

Mișcarea islamistă spune că că rămâne „hotărâtă”, alături de celelalte grupări palestiniene, să obţină „oprirea totală a agresiunii israeliene”, „retragerea forţelor de ocupaţie israeliene“ şi „un aranjament serios de schimb” de ostatici israelieni cu prizonieri palestinieni.

Un oficial de rang înalt al Hamas a confirmat pentru AFP că o delegaţie condusă de Khalil Al-Haya, membru al biroului politic, va „merge sâmbătă dimineaţă la Cairo pentru a continua negocierile privind încetarea focului”.

Mediatorii Egipt, Qatar şi Statele Unite aşteaptă, la Cairo, ca Hamas să răspundă la o ofertă de armistiţiu prezentată la sfârşitul lunii aprilie, care includea o pauză în ofensiva israeliană şi eliberarea deţinuţilor palestinieni în schimbul eliberării ostaticilor răpiţi în timpul atacului fără precedent al mişcării palestiniene asupra sudului Israelului la 7 octombrie, care a declanşat războiul.

Totuși, delegația Hamas care urmează să sosească la Cairo „nu va prezenta răspunsul grupării teroriste la cea mai recentă propunere pentru un acord de armistițiu cu Israelul”, a declarat o sursă palestiniană pentru postul public Kan 12.

Potrivit sursei, „delegația călătorește în capitala egipteană pentru negocieri ulterioare și va reitera cererile Hamas pentru un acord, în principal un angajament israelian de a pune capăt războiului declanșat de atacul din 7 octombrie”

Hamas l-a acuzat anterior pe Benjamin Netanyahu că încearcă să obstrucţioneze eforturile de a ajunge la un armistiţiu în războiul devastator din Gaza, alimentând îndoielile cu privire la un acord rapid de încetare a focului.

În cea de-a 7-a lună de război, continuă bombardamentele israeliene zilnice asupra Fâşiei Gaza ameninţată de foamete, ucigând 26 de persoane în ultimele 24 de ore, potrivit Ministerului Sănătăţii al mişcării palestiniene.

Foto Profimedia (Ismail Haniyeh, liderul Hamas)

 
 

Urmărește-ne pe Google News