Problema prioritară a ”drepturilor cetăţenilor”, cetăţenii din UE aflați în Marea Britanie și britanicii care au reședință pe teritoriul UE, va fi abordată de către premierul britanic Theresa May încă de la summitul UE prevăzut la sfârşitul acestei săptămâni la Bruxelles.
May va discuta despre acest lucru împreună cu cei 27 de omologi ai săi, a precizat ministrul britanic însărcinat cu Brexitul David Davis.
”Apoi vom publica luni (26 iunie) un document detaliat care va expune marile linii ale ofertei noastre care cred că va fi baza bună în vederea obţinerii unui acord”, a adăugat el, într-o conferinţă de presă comună cu negociatorul-şef al UE Michel Barnier.
Negocierile vor fi organizate în sesiuni, o dată pe lună, începând din 17 iulie şi până după 9 octombrie, potrivit primelor date.
Grupuri de lucru alcătuite din experţi ai ambelor părţi au fost stabilite în vederea abordării dosarelor celor mai urgente, cum ar fi drepturile cetăţenilor, acordul financiar (”conturile de soldat”) şi alte ”chestiuni născute din separare”, a mai spus Barnier.
Priorităţile vor fi discutate toate în cadrul fiecărui tur de negocieri, iar limbile în care se vor purta negocierile vor fi engleza şi franceza.
Citește și:
- Ce își doresc statele membre UE în timpul negocierilor. Care este poziția României
- Migranții UE din Marea Britanie, printre care și românii care muncesc în Regat, „își vor păstra beneficiile sociale”