Potrivit lui Bogdan Hossu. ”calculele sindicale arată aproape 100.000 de salariați cărora veniturile, de la 1 ianuarie 2018, li se vor micșora”.
”Probabil vor repeta aceleași declarații cu caracter populist și nesusținute de realitățile cotidiene. Li se micșorează veniturile”, a spus Hossu.
El a preizat că Guvernul a încercat un șantaj la adresa părții sindicate, în sensul că dacă nu doresc transferul contribuțiilor, vor anula legea salarizării unice.
”Niciodată nu s-a pus problema la pachet, cu o multitudine de alte mecanisme. Sunt invenții cu care au venit din luna aprilie, când și-au dat seama că depășesc capacitatea lor financiară, și insistând apoi pe o imagine populistă legată de acest lucru”, a mai spus Hossu.
Joi, o delegaţie a angajaţilor din sistemul sanitar s-a aflat la Palatul Victoria, pentru a discuta cu premierul Mihai Tudose. Peste 3.000 de oameni, miercuri, a cedat presiunii şi a ieşit din Guvern, fiind însoţit de liderii sindicatelor care au organizat protestul. Oameni veniţi din toată ţara au început să îşi strige nemulţumirea în faţa Guvernului României. Până la ora 11:00, deja în Piaţa Victoriei se strânseseră aproximativ 3.000 de persoane.
Citește și: REPORTAJ/ Mama româncei de Nobel: „A fost un copil care nu s-a plictisit niciodată, la un moment dat colecta timbre”