Doi funcționari din cadrul ANAF – Administrația Județeană a Finanțelor Publice Constanța au recunoscut că au luat mită în timpul unui control fiscal, însă au încercat să-și nuanțeze declarațiile, afirmând că nu au pretins, ci doar și-au manifestat disponibilitatea de a primi. Probele din dosar i-au contrazis, într-un final cei doi funcționari solicitând încheierea unor acorduri de recunoaștere a vinovăției cu DNA. 

Punerea sub acuzare a celor doi funcționari ANAF, inspectorii Mihai Bușu și Stere Anagnoste, a venit în urma unui control inopinat efectuat la o societate de transport maritim din Constanța, al cărei director este omul de afaceri Zoltan Gabriel Gorun, administrator fiind fiica acestuia. 

Pe 11 octombrie anul trecut, fiica unui om de afaceri din Constanța, Zoltan Gabriel Gorun, care era administratoarea firmei familiei, era convocată telefonic de către un inspector fiscal din cadrul ANAF cu privire la un control vizând declarația 394 – furnizori clienți. Întâlnirea cu echipa de control formată din doi inspectori ANAF a fost stabilită de femeie pentru 13 octombrie, ora 9, la punctul de lucru pe care societatea îl deținea în Basarabi.

Având calitatea de director executiv al societății de transport maritim, Gorun a mers și el la întâlnire. Înainte de ajungerea la punctul de lucru, pe drum a oprit la un magazin din localitatea Valu lui Traian, de unde a cumpărat produse de protocol –  două sticle de whisky Teachers și gustări – pentru a le servi echipei de control. 

La prima întâlnire, cei doi funcționari ANAF – Mihai Bușu și Stere Anagnoste – au transmis reprezentanților societății că există inadvertențe în declarațiile 394 cu anumiți clienți și furnizori începând cu anul 2018, iar diferența de TVA este foarte mare. Au avertizat că societatea este pasibilă de un control de fond. Încercând să ofere bunurile de protocol, reprezentantul societății s-a lovit de indignarea inspectorului fiscal, care s-a simțit jignit de calitatea whisky-ul oferit.

„Whisky d-ăsta beam în anii 90, acum beau altceva, mai rafinat, mai bun. Asta crezi tu că e șpagă? Să vezi tu șpagă la noi, nu asta!”, a exclamat inspectorul Mihai Bușu în fața bărbatului care i-a întins băutura. 

Inspectorii ANAF au stabilit o nouă întâlnire pentru data de 18 octombrie la sediul firmei de contabilitate care ținea evidența documentelor societății vizată de control. Cei doi funcționari au fost conduși de omul de afaceri. 

„Martorul a declarat că la un moment dat, inculpatul Bușu a început să reproșeze activitatea firmei, amenințând cu controlul de fond, afirmând: fata o să aibă tinichele de coadă toată viața și când s-o mărita va avea nevoie de cazier fiscal” – au precizat procurorii DNA.

Negocierea șpăgii, în baie

În timpul discuțiilor purtate la sediul firmei de contabilitate, inspectorul fiscal Mihai Bușu a făcut semn unuia dintre angajații firmei de contabilitate să îl însoțească în baie.

„L-a tras ușor în baie și i-a spus că el nu pune botul la o sticlă de whisky și că poate ajuta societatea, dar trebuie să primească ceva. A indicat și suma, respectiv 4-5 mii de fiecare. I-a spus că el «ia doar de la noi», adică de la firma de contabilitate și nu de la ei, adică de la administratori. Inspectorul Bușu i-a spus că ajutorul va consta în închiderea inspecției fără a fi declanșat controlul de fond”, a declarat unul dintre martorii prezenți la întâlnire. 

După plecarea inspectorilor ANAF, omul de afaceri Zoltan Gorun a fost anunțat de contabili că inspectorul Bușu le-a cerut să fie „atenți” cu echipa de control și să le pregătească câte două plicuri cu 5.000 de lei.

Întrucât, în urma analizării situațiilor primite de la fosta contabilă, a constatat faptul că relațiile comerciale cu partenerii indicați sunt corect înregistrate, nefiind probleme din punct de vedere fiscal, martorul și fiica sa au hotărât să anunțe organele de cercetare penală, adresându-se DGA Constanța

Acord de recunoaștere a vinovăției:

În mediul de afaceri din Constanța se știa că inspectorul ANAF Mihai Bușu era unul dintre cei care cereau sume de bani pentru a închide ochii la nereguli, însă nimeni nu îndrăznea să-l reclame, au declarat martorii audiați de procurorii DNA. 

Prinși cu banii în plicuri: „Nu era nicio supărare dacă nu se dădea nimic”

A doua zi, pe 19 octombrie, cei doi funcționari ANAF au venit  să continue activitatea de control, nebănuind că întâlnirea este monitorizată de DNA. 

S-au întâlnit cu angajații firmei de contabilitate, iar persoana în care inspectorul Bușu avea încredere i-a întins cele două plicuri cu bani. „Hai mai întâi să ne uităm pe hârtii și după care avem tot timpul”, i-a replicat inspectorul Bușu. 

La un moment dat, spre finalul întâlnirii, contabilul a scos plicurile din buzunar și le-a ridicat sus, întrebând ce face cu ele, iar inspectorul Bușu a cerut să le pună în dosar, referindu-se la un dosar în care se aflau acte contabile ale societății.  

În birou, pe durata controlului, cei doi funcționari ANAF au avut o conduită „premeditat schimbătoare”, spun procurorii. La început au fost agresivi, apoi au adus în discuție faptul că doresc să ajute societatea, pentru ca în final să îl întrebe pe denunțător dacă este mulțumit.

Când au ieșit din încăpere, cei doi inspectori au fost întâmpinați de ofițerii anticorupție. Cele două plicuri în care se aflau 8.000 de lei au fost găsite în dosarul cu documente, cu care funcționarii au plecat de la control.

La audieri, atât Mihai Bușu, cât și Stere Anagnoste au recunoscut că au primit banii. Au susținut că nu au pretins sumele, ci doar au transmis reprezentanților societății controlate că dacă administratorul dorește „să dea ceva”, acceptă. 

„Nu era nicio supărare dacă nu se dădea nimic”, a declarat Stere Anagnoste la audieri, subliniind că a luat dosarul în care se aflau plicurile cu bani din simplul motiv că era în fața sa. 

Interziși în ANAF timp de doi ani

Procurorii DNA le-au stabilit celor doi inspectori câte o pedeapsă de 3 ani de închisoare cu suspendare, interzicându-le dreptul de a mai profesa în cadrul ANAF timp de doi ani. Condamnarea inspectorului Stere Anagnoste a fost validată de Tribunalul Constanța pe 17 decembrie. Pe 25 ianuarie, judecătorii se vor pronunța și asupra acordului de recunoaștere prin care a fost stabilită pedeapsa inspectorului Bușu.

Urmărește-ne pe Google News