UPDATE ora 14.40 Dumitru Coarnă, preşedintele Sindicatului Naţional al Poliţiştilor (SNPPC) a declarat, după negocierile cu ministrul Muncii, că în mare, sindicatele sunt de acord cu principiile legii salarizării unitare.
”Nemulțumirea noastră este fix la nerespectarea salariului minim brut, respectiv aplicarea sporurilor pe bază de pontaj, și în Ministerul de Interne, așa cum se face și în sănătate și în educație”, a spus Coarnă.
UPDATE ora 14.00 Florin Vilnei, președintele Federației Naționale a Sindicatelor din Politie „Sed Lex” a declarat, după discuțiile de la Ministerul Muncii, că s-a format un grup de lucru și negocierile continuă la Ministerul de Interne, pe tema legii salarizării. ”Cartoful fierbite este HG nr. 1. La momentul acesta nu există un pucnt de vedere comun cu privire la aplicarea salariului minim pe economie. Nimeni nu vrea să aplice salariul minim, 1450 de lei, pe Ministerul de Interne”, a spus acesta.
Sindicalistul a menționat că în cadrul negocierilor li s-a prezentat un proiect al legii salarizării unitare. ”Sunt intenții dar până la a materializa mai sunt multe de lămurit. La momentul acesta, mesdajul meu este căp lucrurile sunt în discuție. Nu avem un punct de vedere comun, așteptăm să vedem, după ce am făcut acest grup de lcuru, dacă se ajunge la o concluzie.
Vilnei a menționat că Ministerul de Interne are un deficit de 20.000 de oameni.
Sindicalistul a spus că protestele continuă. Am semnal foarte puternuice din teritroriu că oamenii se vor prezentqa la lucru dar nu vor intra în serviciu. Este un semnal negativ. În acest moment, un polițist face treaba a doi colegi ai lui. Noi nu putem să venim la lucru la ora 8.00 și să plecăm la 16.00”, a mai declarat Vilnei.
Negocierile de la Ministerul Muncii au loc în contextul în care ministrul Lia Olguţa Vasilescu a declarat că salariile de până la 4.000 de lei ale bugetarilor ar urma, în medie, să se dubleze odată cu aplicarea noii legi a salarizării.
„Suntem în discuţii pe legea salarizării unitare. De luni începem să avem întâlniri cu sindicatele, primele care vor intra la discuţii vor fi sindicatele din ordinea publică şi din sănătate. (…) Până la pragul de 4.000 lei salariile se dublează, după 4.000 lei este o creştere cu 45% a salariilor, iar după pragul de 7.000 lei sunt creşteri, dar nu foarte mari”, spunea ministrul Muncii, Lia Olguţa Vasilescu, în week-end, la România TV.
Reprezentanții sindicatelor spun că ministrul Muncii nu le-a înaintat noua lege a salarizării, pe care lucrează Guvernul.
”Noi vrem lucruri concrete. Indemnizaţiile se calculează la nivelul anului 2009, ceea ce înseamnă că, în fapt, omul câştigă acelaşi bănuţ şi nu obţine nimic în plus. Câştigă doar ei la capitolul imagine, în Poliţie nu se măreşte nimic. Noi vrem ca indemnizaţiile să fie raportate la un salariu minim brut de cel puţin 1.450 de lei. De aceste prevederi ar urma să beneficieze undeva la 45.000 de oameni, aici incluzând şi personalul auxiliar şi jandarmii şi pompierii”, a declarat Dumitru Coarnă, preşedintele Sindicatului Naţional al Poliţiştilor (SNPPC), înainte de începerea negocierilor de la Ministerul Muncii.
El a mai spus că a cerut aprobare deja de la Primăria Capitalei, pentru datele de 23 şi 24 martie, că să picheteze Ministerul Muncii, iar pe 25 martie să facă un miting de 10.000 de persoane, de Ziua Poliţiei.
”Nu e normal ca poliţiştii să aibă salarii atât de mici. Suntem discriminaţi, de exemplu, un şofer de pe salvare are un venit de 5.000 de lei, iar un poliţist cu funcţie de conducere, care instrumentează şi dosare, face cercetare, conduce şi maşină, se ocupă şi de ordinea publică să câştige 3.000 de lei. Noi nu mai acceptăm aceste atitudini abuzive şi trebuie să aşezăm lucrurile acolo unde este corect şi munca noastră să fie plătită la adevărata ei valoare”, a declarat Coarnă.
Preşedintele SNPPC susţine că, în vederea eliminării oricărei forme de discriminare şi inechitate socială în raport cu angajaţii din alte domenii, cum ar fi sănătatea şi învăţământul, se impune ca în formula de calcul a sporurilor pentru condiţiile de muncă, prevăzute de Legea-cadru nr. 284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice – printre care spor pentru condiţii grele de muncă, pentru munca de noapte, pentru munca prestată în zilele de sâmbătă, duminică, sărbători legale -, baza de referinţă să fie salariul de bază actual, şi nu cel de încadrare de la 31 decembrie 2009, respectiv nu mai puţin de 1.450 de lei.
Marți, după discuţiile cu sindicaliştii din ordine publică privind proiectul Legii salarizării unitare, vor veni la negocierile de la Ministerul Muncii sindicaliştii din sănătate.