Discuțiile de la Ministerul Sănătății vizează regulamentul sporurilor şi cum ar trebuie acestea împărţite la nivelul fiecărei unităţi spitaliceşti, aceasta fiind principala nemulţumire a cadrelor medicale, care au protestat în ultimele zile în Capitală, dar şi în ţară.

La negocieri participă ministrul Muncii, Lia Olguţa Vasilescu, ministrul Sănătăţii Sorina Pintea şi reprezentanţii sindicatelor din sănătate.

Vineri, un protest spontan a început la Institutul C.C. Iliescu din BucureștiIeri, a avut loc un protest spontan și la Spitalul Fundeni din Capitală. Medicii și asistenții medicali susțin că veniturile le vor scădea o dată cu aplicarea noii legi salariale.

A fost protest și la Spitalul Județean din Tulcea.Aproximativ 200 de angajați sunt nemulțumiți de salariile diminuate.

Pe 11 aprilie, a fost a patra zi de proteste la Institutul “Marius Nasta” din București! Cadrele medicale susțin că salariile le scad.

Aproximativ 100 de medici și asistente au organizat, pe 10 aprilie, un protest spontan la Spitalul de Pneumologie Iaşi.

 
 

Urmărește-ne pe Google News