Nela Ignatenko (fostă Păvăloiu, ex Fenechiu) este soția „contelui Albert Alexei von Kloss-Ignatenko, savant-cosmist şi om de ştiinţă iluminist”, un ucrainean care promovează o așa-numită cultură „cosmoumanistă”, care în pandemie vindea „suplimente anti-Covid”, potrivit Europa Liberă.

Ea a fost condamnată la 5 ani de închisoare în decembrie 2020 în dosarul Ferma Băneasa, unde au fost condamnați și prințul Paul al României și Remus Truică, fost șef de cabinet al lui Adrian Năstase. Primul dintre aceștia a fugit, la rândul său, din țară înainte de condamnare.

Procurorii DNA au arătat că Nela Ignatenko „i-a promis (n.r. – prințului Paul) că, prin influența avută la nivelul funcționarilor publici cu atribuții în retrocedarea pădurii Snagov, îi poate determina să acționeze conform intereselor acestuia”. În schimbul intervențiilor făcute pe lângă funcționari, ea avea să primească 30% din contravaloarea bunurilor retrocedate.

Prejudiciul din acest dosar este de peste 145 de milioane de euro, 135 de milioane de euro reprezentând numai contravaloarea terenurilor fostei Ferme regale de la Băneasa, iar 10 milioane de euro, pădurea Fundu Sacului din Snagov.

Pe 17 decembrie 2020, omul de afaceri Remus Truică a fost condamnat la șapte ani de închisoare, Benjamin Steinmetz și Tal Silberstein – judecați și condamnați în lipsă – la câte cinci ani de închisoare, iar Paul Philippe Lambrino, autointitulat „Al României”, a fost condamnat la trei ani și patru luni de închisoare. Jurnalistul Dan Andronic a fost condamnat la trei ani de închisoare cu suspendare, cu termen de supraveghere de 4 ani.

Urmărește-ne pe Google News