Conform publicaţiei citate, veniturile estimate de Nelson Mandela în perioada noiembrie 2012 – noiembrie 2013 au fost de 82 de milioane de dolari.
Dacă în 2011, de când boala a început să îşi pună tot mai mult amprenata asupra lui, Mandela a căzut mult în clasamentul pe care l-a dominat în ultimii 10 ani, iată că anul acesta a avut o revenire spectaculoasă.
Astfel că, în 2013, Mandela a strâns puţin peste 80 de mii de dolari, cu 50 de mii de dolari mai mult decât următorul clasat.
Dar Mandela nu conduce doar topul banilor, ci şi pe acela al politicienilor frumoşi. Revista „Galmour” l-a desemnat, anul acesta, în cel mai recent număr apărut pe piaţă, drept cel mai sexy politician în viaţă. Interesant este că această onoare i s-a făcut fostului preşedinte sud-african al doilea an la rând.

 
 

Urmărește-ne pe Google News