Prin modul în care a apărat minoritatea albă din Africa de Sud şi faptul că a ajuns după gratii pentru că a luptat împotriva segregării rasiale, Mandela a reuşit să atragă atenţia lumii întregi cu privire la aparteheid, şi legalizarea segregării rasiale, măsuri aplicate de guvernul sud-african de până în 1994.
Toată viaţa sa, Nelson Mandela a fost un om complex. Militant pentru libertate, prizonier în numele acesteia, figură unificatoare şi mare om de stat, aceastea sunt, în linii mari, tuşele în care a fost creionată viaţa sa.
În 1990, Nelson Mandela a fost eliberat din detenţie – după ce în 1964 a fost condamnat la închisoare pe viaţă. După ce a petrecut 27 de ani după gratii Mandela a fost primit de poporul său ca un izbăvitor iar, la puţin timp, a ajuns preşedintele Africii de Sud.
La mulţi ani de la retragerea sa de pe scena politică, în 1999, Mandela a continuat să fie considerat şeful de stat ideal. Acesta a devenit reper pentru liderii africani care se simţeau insignifianţi în comparaţie cu el.
Zvelt, blând, carismatic, cu un zâmbet enigmatic, el nu a ezitat niciodată să-şi recunoască defectele, fapt care l-a transformat într-o figură atipică într-o cultură ai cărei lideri rar recunoşteau că greşesc.
Mandela nu era un fatalist, iar viziunea lui asupra propriei morţi era una pozitivă. „Mă apropii de sfârşit dar rămân optimist. Am un moral foarte bun deoarece mi-am trăit viaţa”, declara Nelson Mandela într-o înregistrare video realizată în 1998, în timpul unei vizite la un adolescent ce avea o tumoră la creier.