„Există câteva anecdote, însă cea mai memorabilă este una dintre vizitele la Palatul Buckingham… În apropierea Reginei, Mandela avea un simţ al umorului extrem. S-a apropiat de ea şi când a văzut-o a spus: «Elizabeth, ai slăbit!», iar aceasta a izbucnit în râs. Cred că a fost singura persoană din lume care a putut comenta în privinţa greutăţii Reginei şi nu a păţit nimic”, a povestit Zelda la Grange.

„Au avut o prietenie foarte strânsă. Au împărtăşit simţul datoriei, o chemare la care au aderat de-a lungul vieţii şi a existat un respect profund între ei doi şi cred că asta a stat la baza conexiunii lor. Îşi apreciau tradiţia, propriile naţiuni”, a mai spus femeia, care a fost secretara privată a lui Mandela din 1994 până la moartea lui, în 2013.

În anii care au urmat eliberării sale din închisoarea Robben Island şi după ce a devenit primul preşedinte ales democratic din Africa de Sud, „Mandela a cultivat o relaţie strânsă cu regina, găzduind-o în Africa de Sud şi vizitând-o în Marea Britanie şi la Palatul Buckingham”, a declarat secretara.

Cele două personalităţi emblematice vorbeau adesea la telefon şi se adresau unul altuia folosind prenumele, ca „semn reciproc de respect şi afecţiune”, potrivit Fundaţiei Nelson Mandela.

De asemenea, Mandela i-a oferit suveranului britanic numele special „Motlalepula”, care înseamnă „cea care aduce ploaia” și pe care i l-a oferit acesteia în „semn de afecţiune”.

Explicându-i Prinţului Charles ce înseamnă, la un banchet în onoarea sa în 1997, Mandela a spus că numele a fost conferit reginei deoarece vizita ei în Africa de Sud în urmă cu doi ani a coincis cu ploi torenţiale, cum nu mai fuseseră de mult timp în Africa de Sud.

Foto: Profimedia Images

 
 

Urmărește-ne pe Google News