În dosar au mai fost condamnaţi la pedepse cu suspendare foşti şefi şi angajaţi de la Direcţia Regională de Drumuri şi Poduri Craiova: Adrian Lumezeanu (director regional) – 4 ani cu suspendare, Doina Ilie (director economic) – 4 ani cu suspendare, Delia Mihaela Nedelcu (şef Serviciu organizare şi derulare achiziţii) – 3 ani şi 6 luni cu suspendare și Florina Iovan (persoană desemnată să efectueze controlul financiar preventiv) – 3 ani şi 6 luni cu suspendare.
Procurorii anticorupţie au stabilit că cei patru angajaţi ai CNADNR Craiova, Adrian Lumezeanu, Doina Ilie, Delia Nedelcu şi Emil Pană, au încălcat legea privind achiziţiile publice. Ei au semnat în septembrie 2008 un contract privind modernizarea DN 67C Bengeşti – Sebeş pe o porţiune de 148 km (Transalpina), cu o societate reprezentată de omul de afaceri Nelu Iordache.
Totodată, Nelu Iordache trebuie să plătească, alături de ceilalți inculpați, prejudiciul de 45.798.769 de lei.
Patronul Romstrade execută în acest moment o altă condamnate definitivă, de 11 ani şi 9 luni de închisoare, într-un dosar legat de fraude cu fonduri europene alocate pentru construcţia autostrăzii Nădlac – Arad.