În urmă cu cinci zile, Nelu Tătaru avea pe Facebook următoarea postare: 

„Nelu, tu pentru ce munceşti atât la spital?”, mă întreabă o cunoştinţă. „Pentru pacienţi”, îi răspund. „Cum, nu pentru bani?”, mă întreabă. „NU”, i-am răspuns. În multe domenii de activitate, mulţi oameni muncesc doar pentru partea financiară sau recunoaştere. Alţii, la fel de mulţi, muncesc pentru că le place ceea ce fac. Unii, nu ştiu câţi, merg la muncă pentru că le place să răspundă la provocări, unele chiar riscante. Eu fac tot ce îmi stă în putinţă pentru viaţa şi sănătatea pacienţilor mei! Aceasta este misiunea mea! Aşadar, cei care aveţi bucuria de a face în fiecare zi câte ceva bun vă spun că vă admir pentru ceea ce faceţi, a scris medicul pe pagina de socializare.

La scurt timp de la apariţia informaţiilor privind audierea sa la DNA, sub acuzația de luare de mită, postarea nu s-a mai regăsit pe pagina de Facebook oficială a lui Nelu Tătaru. Surse din rândul anchetatorilor susțin că acesta a primit foloase necuvenite de la pacienți, inclusiv ouă și găini,

În vârstă de 52 de ani, Tătaru a fost ministru al Sănătăţii în perioada pandemiei.

El este preşedinte al PNL Vaslui, deputat şi preşedinte al Comisiei de Sănătate din Camera Deputaţilor. Tătaru este şi medic chirurg la Spitalul Municipal Huşi.

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentarii (5)

cristinam1   •   10.10.2024, 11:57

asa fac avere, case, masini, excursii scumpe, bijuterii, tablouri etc..doar nu din salar, salariul il pune in conturi.....

BlackOnix   •   10.10.2024, 11:18

Poate o fi fost găina care face ouă de aur,că altfel nu imi explic această decădere umană!!! Să faci o facultate, un masterat,un doctorat,iar apoi să iei șpagă găini,mi se p

boierasul.   •   10.10.2024, 11:13

Ministrul Sănătății în pandemie, în guvernul PNL USR)))))

Vezi toate comentariile (5)
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

O femeie din Mureș a fost decapitată de un camion în timp ce traversa strada pe trecerea de pietoni
Știrileprotv.ro
O femeie din Mureș a fost decapitată de un camion în timp ce traversa strada pe trecerea de pietoni
Wow! Cum arată casa lui Sorin Bontea. Și-a amenajat locuința ca-n reviste și a plantat măslini în curte: "Abia aștept să strâng recolta"
Viva.ro
Wow! Cum arată casa lui Sorin Bontea. Și-a amenajat locuința ca-n reviste și a plantat măslini în curte: "Abia aștept să strâng recolta"
Cât de frumoasă e fosta soție a lui Valeriu Gheorghiță! Medicul colonel a cucerit numai femei superbe. De ce au divorțat
Libertateapentrufemei.ro
Cât de frumoasă e fosta soție a lui Valeriu Gheorghiță! Medicul colonel a cucerit numai femei superbe. De ce au divorțat
S-a certat cu soția sa, a luat copiii și a fugit într-o pădure cu ei. Cum au fost găsiți după trei ani, adevărul șocant despre bărbat și cei trei micuți
FANATIK.RO
S-a certat cu soția sa, a luat copiii și a fugit într-o pădure cu ei. Cum au fost găsiți după trei ani, adevărul șocant despre bărbat și cei trei micuți
„Nu a fost niciun centimetru de piele care să nu fie vânăt”. Fosta jucătoare din top 5 WTA, documentar despre dramele din viața ei
GSP.RO
„Nu a fost niciun centimetru de piele care să nu fie vânăt”. Fosta jucătoare din top 5 WTA, documentar despre dramele din viața ei
Drumul de mare viteză care ar putea fi construit în totalitate până la finalul anului. Are o conexiune cu o autostradă importantă, 10 noduri rutiere, 75 de poduri/pasaje și și va fi de ajutor pentru sute de mii de români

Și-a făcut iubit cu nevastă și copii acasă! Artista a fost prinsă cu bărbatul însurat pe străzile din București! El duce o viață dublă, iar ea se bucură de atenție și daruri de lux!
Unica.ro
Și-a făcut iubit cu nevastă și copii acasă! Artista a fost prinsă cu bărbatul însurat pe străzile din București! El duce o viață dublă, iar ea se bucură de atenție și daruri de lux!
Ai această MONEDĂ ACASĂ? Un simplu bănuț din 2002 SE VINDE ACUM CU 75.000 de lei!
Financiarul.ro
Ai această MONEDĂ ACASĂ? Un simplu bănuț din 2002 SE VINDE ACUM CU 75.000 de lei!
PFA sau SRL? Unde plăteşti taxe mai mici la un venit anual de 45.000 de lei
Observatornews.ro
PFA sau SRL? Unde plăteşti taxe mai mici la un venit anual de 45.000 de lei
Horoscop 10 octombrie 2024. Vărsătorii s-ar putea să se simtă destul de ciudat astăzi, cu atâția oameni în jur pe care nu-i mai înțeleg
HOROSCOP
Horoscop 10 octombrie 2024. Vărsătorii s-ar putea să se simtă destul de ciudat astăzi, cu atâția oameni în jur pe care nu-i mai înțeleg

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI