Ministrul a atras atenţia că, deşi CCR a declarat neconstituţională instituirea izolării şi carantinei, există încă, în legislaţie, “acel articol din Codul Penal privind zădărnicirea combaterii bolilor”.

Mai exact, ministrul a avertizat că pacienții care vor să iasă, pe proprie răspundere, din spital, vor răspunde în fața legii, dacă se va dovedi că au infectat alte persoane.

Dacă pacientul își asumă externarea știindu-se pozitiv, iar ulterior o anchetă epidemiologice îl implică  intră sub incidența articolului penal de zădărnicire a combaterii bolilor. Atât timp cât vor respecta izolarea la domiciliu spunem că își poate asuma acea externare, dar, în condițiile în care nu respectă, pune în pericol pe cei din jur, familie sau nu

Nelu Tătaru

Proiectul de lege care va reglementa izolarea și carantina urmează să fie introdus în şedinţa de Guvern de săptămâna viitoare.

“Vrem să clarificăm recomandările pe boală transmisibilă, carantină. Articolele care nu sunt constituționale suntem în măsură să le gestionăm legislativ. Avem nevoie de colaborarea voastră”, a anunţat Tătaru, la Palatul Victoria.

“Este necesară internarea pentru izolarea anumitor focare”, a subliniat el.

În timpul conferinței, ministrul a atras atenția că: “astăzi s-a făcut o altă evaluare, s-a constatat că o parte din populaţie nu respectă regulile”. Astfel, el a făcut din nou apel către populație pentru respectarea restricțiilor și a regulilor de distanțare, subliniind că din acest motiv s-a amânat un nou val de măsuri de relaxare, care ar fi trebuit să intre în vigoare de la 1 iulie.

Ce am votat și încotro ne îndreptăm: „Tipul de societate fondat după Revoluția din 1989 se prăbușește în fața noastră” | Interviu
Recomandări
Ce am votat și încotro ne îndreptăm: „Tipul de societate fondat după Revoluția din 1989 se prăbușește în fața noastră” | Interviu

“Avem încă focare în defăşurare, avem în continuare focare care se nasc dincolo de cele pe care le ştiam, vechi, la nivelul spitalelor, al centrelor de îngrijire a persoanelor vârstnice”, a mai spus el.

Ministrul sănătății a fost întrebat ce se întâmplă cu externarea pacienților infectați cu COVID-19, acesta afirmând că decizia este a medicului şi cu condiţia obligatorie a respectării izolării la domiciliu.

România a ajuns la 27.746 de cazuri de coronavirus după ce joi au fost anunțate 450 de noi cazuri, în creștere cu 124 față de numărul anunțat miercuri.

Foto: Inquam Photos / Octav Ganea

Urmărește în fiecare zi seria de materiale dedicate finalei prezidențiale – „Nicușor Dan vs George Simion”! 

Google News Urmărește-ne pe Google News


Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

„Prostia nu e un păcat. Mârșăvia, da”. CTP, mesaj acid la adresa Elenei Lasconi, după publicarea controversatelor fotografii
Unica.ro
„Prostia nu e un păcat. Mârșăvia, da”. CTP, mesaj acid la adresa Elenei Lasconi, după publicarea controversatelor fotografii
George Simion, anunț de ultim moment: ”Vom face dreptate în alt mod...”. Declarațiile lui sunt pe cale să schimbe tot jocul politic
Viva.ro
George Simion, anunț de ultim moment: ”Vom face dreptate în alt mod...”. Declarațiile lui sunt pe cale să schimbe tot jocul politic
“Când ești într-o relație, cheltui banii iubitului, soțului. E normal”. Vedeta noastră a spus asta la TV și a stârnit un val de reacții. A avut numai iubiți celebri și doi soți bogați
Libertateapentrufemei.ro
“Când ești într-o relație, cheltui banii iubitului, soțului. E normal”. Vedeta noastră a spus asta la TV și a stârnit un val de reacții. A avut numai iubiți celebri și doi soți bogați
Satelitul sovietic scăpat de sub control ar putea lovi sâmbătă Bucureștiul. A plutit în derivă timp de 53 de ani
Adevarul.ro
Satelitul sovietic scăpat de sub control ar putea lovi sâmbătă Bucureștiul. A plutit în derivă timp de 53 de ani
Andreea Ibacka, confesiuni despre viața de familie, după 14 ani de căsătorie cu Cabral. Ce a mărturisit actrița: „Odată cu vârsta…”
Elle.ro
Andreea Ibacka, confesiuni despre viața de familie, după 14 ani de căsătorie cu Cabral. Ce a mărturisit actrița: „Odată cu vârsta…”
După o căsnicie de 24 de ani, a recunoscut că este gay. „A fost o explozie de pasiune care a continuat ani de zile!” Reacția soției celebrului afacerist a șocat pe toată lumea
Unica.ro
După o căsnicie de 24 de ani, a recunoscut că este gay. „A fost o explozie de pasiune care a continuat ani de zile!” Reacția soției celebrului afacerist a șocat pe toată lumea
EURO de 5,5 lei în câteva zile, estimat de experţi. Românii care vor plăti rate cu 400 de lei mai mari
Observatornews.ro
EURO de 5,5 lei în câteva zile, estimat de experţi. Românii care vor plăti rate cu 400 de lei mai mari
Horoscop 9 mai 2025. Fecioarele au șansa de a ajunge la concluzii foarte utile, de pe urma unor experiențe care le-au răscolit în ultima vreme
HOROSCOP
Horoscop 9 mai 2025. Fecioarele au șansa de a ajunge la concluzii foarte utile, de pe urma unor experiențe care le-au răscolit în ultima vreme

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI