”Noi ne-am propus să raportăm toate persoanele decedate care au fost infectate cu coronavirus. Nu spun că au murit din cauza coronavirusului, au fost infectate. În ultima săptămână, 87% din cazuri aveau comorbidități. Un cumul de factori, infecția cu coronavirus, precum și bolile coexistente au dus la deces”, a spus Nelu Tătaru la B1 TV.
Întrebat dacă există persoane care au decedat doar din cauza coronavirusului, Nelu Tătaru a precizat: „Există, cele pe care le găsim fără comorbidități și pe care le găsim cu insuficiență multiplă de organ”.
Mizăm, în continuare, pe aceeași respectare a distanțării sociale, dar mai ales a regulilor de igienă. Încă nu am ajuns la vârful pandemiei de coronavirus
Ministrul Sănătății, Nelu Tătaru:
Ministrul a subliniat că, după 15 mai, autoritățile mizează pe faptul că cetățenii vor continua să respecte distanțarea socială și măsurile de igienă.
au decedat în România din cauza COVID-19, conform celui mai recent anunţ al autorităţilor, din seara zilei de 7 mai
„Suntem pe un platou. Este un ritm care se menține de o săptămână. Noi urmărim numărul de cazuri noi, mai ales prin prisma evenimentelor dintre 1 și 3 mai. Păstrând aceste restricții, putem controla o relaxare pe care putem să o inițiem după 15 ani, cu măsuri minime la început, dar cu evaluare la 15 zile”, a mai spus Tătaru.
Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro