Conform ministrului sănătății, această variantă este luată serios în calcul pentru a nu se produce, la un moment dat, o aglomerare sau chiar o blocare a unităților medicale din țară.
”Avem şi paturi de Terapie Intensivă pe care le transformăm în acest moment, cum sunt Timişoara, Cluj, Târgu-Mureş, şi pregătim şi alte spitale de rezervă, haideţi să spunem o a treia sau a patra linie care să poată prelua la un moment dat. Nu vreau să ne lăsăm în această bază”, a declarat Nelu Tătaru.
”Rămânem în continuare precauţi, rămânem în continuare în acelaşi registru, în adaptarea paturilor de Terapie Intensivă în diferite unităţi spitaliceşti.
Adaptăm unităţile spitaliceşti din judeţele care au un număr crescut de cazuri, şi aici ne referim la Argeş, Dâmboviţa, Prahova, Braşov, Galaţi şi Municipiul Bucureşti, dar în acelaşi timp pregătim şi centre zonale unde pot fi preluaţi pacienţi de Terapie Intensivă care nu mai au loc în aceste judeţe”, a completat Nelu Tătaru.
Ministrul sănătății a mai precizat că speră să nu se ajungă la un număr mare de pacienți infectați, iar acest lucru depinde foarte mult de respectarea celor trei reguli ”de bază”: purtarea măştii de protecţie în spaţii închise, dezinfectantul şi distanţarea fizică.
FOTO: Hepta
Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro