Conform primelor informații, se pare că acesta primea sume mici de bani, și există în cercetare peste 100 de acte materiale. În vârstă de 52 de ani, Tătaru a fost ministru al Sănătăţii în perioada pandemiei. El este preşedinte al PNL Vaslui, deputat şi preşedinte al Comisiei de Sănătate din Camera Deputaţilor. Tătaru este şi medic chirurg la spitalul Municipal Huşi.

Nelu Tătaru se apără

„Nu am condiționat niciodată actul medical”, a precizat fostul ministru al Sănătății la ieșirea de la DNA Iaşi.

Ba în urmă cu câteva zile, Nelu Tataru pusese o postare pe Facebook în care preciza că el muncește „pentru pacienţi”, nu „pentru bani”.

PNL reacționeză la acuzațiile aduse lui Nelu Tătaru

Reacția imediată a președintelui PNL, Nicolae Ciucă, a fost să propună în ședința Biroului Politic Național demiterea din funcția de președinte PNL Vaslui a lui Nelu Tătaru. În locul lui, interimar, a fost numit Varujan Vosganian.

„Nu are cum să mai rămână candidat. Este o situaţie care îl afectează pe cel care trebuie să răspundă de faptele sale”, a declaat preşedintele PNL, Nicolae Ciucă.

Nelu Tătaru deschide însă și lista PNL pentru Camera Deputaţilor la Vaslui, la alegerile parlamentare din 1 decembrie.

 
 

Urmărește-ne pe Google News