„Să se redeschidă aceste parcuri, dar fără locurile de joacă, unde sunt aglomerații. Ieșiri în aer liber sunt recomandate, dar păstrând distanța”, a spus ministrul sănătății.

Aceleași reguli se aplică și în
transportul în comun, a adăugat Nelu Tătaru, explicând că
Executivul și comitetul de luptă împotriva coronavirusului
pregătesc joi un set de măsuri clare despre cum se va desfășura
transportul persoanelor în siguranță.

„Va fi și cadrul administrativ pentru aceste decizii. Aș prefera să cred că am învățat multe lucruri, de cum gestionăm acest moment va depinde următorul sezon al acestei pandemii”, a atras atenția Tătaru.

Mai exact, măsurile prevăzute inițial pentru Starea de alertă în proiectul trimis la Parlament vor fi refăcute în ședința de Guvern de joi.

„O să fie în continuare o gestionare a unei situații care poate apărea, la nivelul Guvernului. Vom încerca mâine în ședința de Guvern să reașezăm aceste măsuri și aceste mici relaxări pe care le dăm progresiv. Populația a fost înțelegătoare până acum și țin să le mulțumesc. Și sper că va înțelege în continuare că aceste măsuri vor intra progresiv. Intrand progresiv, putem sa le gestionam. Venind prea devreme niste masuri de relaxare, atunci nu facem decat sa exacerbam acel risc de a crea o transmitere intracomunitare în populatie. Și le putem vedea în aceste zile în câteva țări europene: Franța, Germania”

Ministrul a spus că există soluții și pentru cele trei zile care despart, practic, starea de urgență de cea de alertă, din cauza procedurii parlamentare și de publicare în Monitorul Oficial.

„Mâine avem ședință de Guvern, dar și în Comitetul Național pentru Situații de Urgență și vom lua niște decizii care să creeze și cadrul administrativ ca să impunem aceste restricții”, a mai declarat Nelu Tătaru.

Forța virusului a mai slăbit, a mai spus ministrul sănătății, la Realitatea TV, dar pericolul nu a trecut, iar evaluarea după măsurile de relaxare va determina și următoarea etapă a eliminării restricțiilor, după 1 iunie, a mai spus Nelu Tătaru.

„Nu mai avem aceleași focare ca înainte, nu mai este aceeași transmitere comunitară, dar avem focare în constituire, există carantină, există transmitere a virusului”, a mai spus Nelu Tătaru.

Amenzile trebuie menținute în continuare, pentru un procent de 10% din populație care refuză să respecte regulile, a spus ministrul.

„Marea majoritate a populatiei a respectat regulile și le mulțumesc, de ce să plătească 90 la sută din populație pentru cei 10 la sută care n-au respectat niciodată și nici nu vor respecta. Merg pe necesitatea acelor amenzi tocmai pentru cei 10%”, a spus Tătaru.

 
 

Urmărește-ne pe Google News