Totuși, dacă vor fi respectate regulile sanitare și de distanțare socială,
Nelu Tătaru consideră că de la mijlocul lunii octombrie România ar putea intra pe o pantă descendentă a cazurilor de COVID-19.

Este o lună de încercare, este o lună grea şi dacă noi, toţi, vom fi parteneri pentru a respecta regulile, atunci cred că la jumătatea lunii octombrie ne putem gândi la o pantă descendentă.

Nelu Tătaru, la TVR:

”Până atunci nu ne rămâne decât să gestionăm creşterea, care noi credem că va fi mai mică în această perioadă. O creştere asumată, odată cu deschiderea anului şcolar şi campania electorală”, a mai spus ministrul sănătăţii.

În ce priveşte deschiderea anului şcolar, Tătaru a spus – și se știe deja – că în acest moment, 43 de localităţi au indicele de infectare de peste 3 la mie, situaţie în care cursurile se vor desfăşura on-line, conform scenariului roșu.

14 localităţi au indicele între 1 şi 3 la mie, ceea ce înseamnă un sistem mixt, online şi cu prezenţă fizică, în timp ce 2.728 localităţi au indicele de infectare sub 1 la mie şi se permit cursurile şcolare în clasă. În această ultimă situaţie trebuie respectate regulile de distanţare fizică şi dezinfecţie, a subliniat el.

În București, școlile și grădinițele se vor deschide pornind de la scenariul galben.

FOTO: Hepta

 
 

Urmărește-ne pe Google News