„O pandemie are un an jumătate-doi și ține 3-4 valuri. S-ar părea că noi vrem să facem o pandemie din 5-6 valuri”, a declarat Nelu Tătaru.
„Cred că la un moment dat și autoritățile au intrat în același joc al populației, că s-a terminat. Nu s-a terminat. S-a terminat fiecare val în parte din care dacă n-am învățat câte ceva, să știm că n-o să fim pregătiți nici la următorul. Trăim momentele în care n-am fost pregătiți nici de valul trei, nici de valul patru. Vă asigur că dacă noi nu conștientizăm acum, nu vom fi pregătiți nici de valul cinci”, a adăugat Nelu Tătaru.
Potrivit fostului ministru al sănătăţii, urmează un val până vom fi toți imunizați, măcar 70%. Imunizarea se face prin vaccinare sau prin boală.
„Majoritatea dintre noi am ales să facem prin boală această imunizare. Avem o populație receptivă de 50%, să zicem, nevaccinați și netrecuți prin boală. Acea populație este pepiniera din care se nasc cazuri și cazurile grave”, a mai spus Nelu Tătaru.
În total, de la începutul campaniei de vaccinare, în România au fost imunizate un număr de 5.852.729 de persoane, iar 5.586.420 au primit schema completă. De asemenea, 437.884 de persoane au fost vaccinate cu doza a treia.
La ce secție de votare votezi duminică și cum poți vota dacă nu ești în localitatea de domiciliu pe 24 noiembrie la alegerile prezidențiale!