Câştigătorul Eurovision primeşte trofeul oficial din sticlă al concursului, care are forma unui microfon clasic, cu detalii pictate. De asemenea, câştigătorul primeşte dreptul de a găzdui concursul în anul următor.
Nemo a spart premiul fragil la scurt timp după ce i-a fost înmânat, dar a primit unul nou, pentru a-l înlocui.
„Nu am spart doar codul, am spart şi trofeul”, a spus Nemo, râzând, la conferinţa de presă de după victorie.
Eurovision 2024, ediţia 68 a concursului, organizată la Malmo, a fost câştigată de Elveţia, prin Nemo, 24 de ani, cu melodia The Code. Primind trofeul de la Loreen, el a spus: „Sper ca acest concurs să se ridice la înălţimea promisiunilor sale şi să lupte pentru demnitate şi pace”.
Artistul a spart trofeul când l-a aşezat pe scenă.
Pentru prima dată în istorie, o ţară a fost descalificată din competiţie, după ce cântăreţul şi rapperul olandez Joost Klein a fost exclus din spectacolul principal din cauza unui incident în care a fost implicată o femeie din echipa de producţie. Un protestatar a fost arestat şi mai mulţi sunt în arest, potrivit Poliţiei, în urma demonstraţiilor din jurul arenei.