ComenteazăUltima săptămână de viață are șase zile.
Magdalena Giurcă a început să se simtă rău într-o zi de sâmbătă. Sâmbătă, 23 mai. Până atunci, cei 91 de ani pe care îi trăise apăreau în discuție doar ca un alint, un contrast între viața împovărată fizic de la o vârstă înaintată, și cum era de bine pentru ea, mai degrabă o mirare. “Arăta de 60 și un pic de ani”, o descrie nepoata ei, Loredana.
“Foarte îngrijită și cochetă, nu îi plăcea să se vadă în poze. Deși rămăsese frumoasă și cu greu îi dădeai vârsta pe care o avea, ea făcea glume cu baba urâtă pe care o vedea prin poze”, povestește nepoata.
Pe spital scria mare: Carantină
În ultimii 20 de ani, doamna Magdalena fusese de două ori la spital – o dată pentru o fractură de șold, care nu a împiedicat-o să alerge ulterior prin toată curtea, spune Loredana.
Dar în acea sâmbătă, când fiul ei a găsit niște cheaguri de sânge în baie și pe mama lui cu dureri, a fost clar pentru toată lumea din familie că ceva nu e în regulă.
Fiul ei și nepoata s-au sfătuit ce să facă, știau că spitalul cel mai apropiat, Spitalul Orășenesc Lehliu Gară, este destul de mic și își imaginau că, în weekend, probabil că serviciile oferite sunt și mai puține.
Se gândeau și că de când începuse criza Covid-19, ajung mai greu la spital bolnavii care aveau nevoie de îngrijiri medicale ce n-au de-a face cu coronavirus. Iar pe spital scria mare: CARANTINĂ.
Știam ce se întâmplă în spitalele din țară în perioada asta și eram îngroziți că nu o va vedea nimeni.
Nepoata Magdalenei Giurcă:
Voiau doar să o vadă un medic și să le spună ce să facă. Au sunat la 112, iar în scurt timp, o ambulanță a venit la poartă, însă fără medic, povestește nepoata femeii.
“Au venit apoi 2 brancardieri, i-au făcut un calmant și i-au luat tensiunea. Avea tensiunea 13 și pulsul 120. Ne-au întrebat dacă o duc la spital. Le-am spus că e slăbită și că spitalul e în carantină, mi-e frică să o trimit, pentru că pe noi, aparținătorii, nu ne primesc în spital”, spune Loredana.
În jurul patului Magdalenei, s-a discutat despre posibile diagnostice – putea fi vorba de o hemoragie internă, întrucât femeia avea abdomenul umflat și dureros la atingere, a spus personalul de pe ambulanță.
“Ea a gemut așa ușor, ca un pui mic”
Doamna Magdalena a continuat să respire greoi și să geamă de durere, așa că, după ce a plecat ambulanța, familia a dus-o la spital, în speranța că acolo o va vedea un doctor și i se va pune un diagnostic concludent.
Au dus-o cu mașina personală, gândindu-se că așa o protejează mai bine, îi pun o pernă să stea mai confortabil decât în ambulanță. Au mers la camera de gardă a Spitalul Orășenesc Lehliu Gară, la aproximativ 20 de km distanță de casă.
Acolo a văzut-o medicul de gardă, care a enumerat mai multe posibile cauze, de la un blocaj intestinal, o tumoră sau o hemoragie internă orice e posibil, povestește familia.
“Evidențiază (n.r. – medicul de gardă) o constipație veche și ne spune: duceți-o la București să îi facă o colonoscopie. Este iritat și deranjat, pleacă rapid de la camera de gardă”, descrie familia această primă interacțiune cu un medic.
Au plecat de la spital “ca și cum nu am fost pe acolo”
Li s-a propus și să o lase în spital, însă familia nu a acceptat, de frică.
“Știam ce înseamnă asta, izolată fără aparținători, fără să o hrănim sau hidratăm, tratată ca suspect COVID, cum să o lași într-un spital gol, în carantină?”, se întreabă nepoata.
Au plecat de la spital cu la fel de multe întrebări cum au venit.
“Nu ne dau niciun rezumat al investigațiilor de la camera de gardă, o hârtie cum că am trecut pe acolo și s-a făcut vreun examen, s-a constatat ceva. Plecăm ca și cum nu am fost pe acolo. Plecăm, dar nu știm unde”, povestește nepoata.
“O ducem acasă și transformăm camera ei în cameră de terapie intensivă”
Așa a trecut weekendul, cu nepoata și restul familiei la marginea patului, încercând să o hrănească și să o hidrateze.
“Am încercat cu supă, o lingură, două, compot, că e dulce și conține electroliți, un sirop din muguri de brad, e dulce, are glucoză și e vitaminizant, am topit puțină miere și i-am dat câte un vârf de linguriță. Cu mare, mare greutate. I-am șoptit la ureche să ne lase să o ajutăm, să ia câte ceva”, spune nepoata.
La 60 de ani a învățat să cânte la pian
Magdalena Giurcă a fost croitoreasă. Și-a început ucenicia în croitorie la vârsta de 12 ani și nu și-a luat niciodată la revedere de la această meserie, pe care a iubit-o și pe care a împărțit-o cu nepoata ei, căreia i-a fost și profesoară de croitorie. A cusut până acum patru ani, dar și acum mai are în casă rochii începute.
“Tot satul venea la ea să își facă un costum, o rochie, o bluză frumoasă. Croia și cosea orice – de la rochii de mireasă până la costume, rochii și orice ținută. Într-o perioadă în care nu erau reviste de modă să se inspire, avea răbdare, asculta clienta și încerca modele noi, cu multă imaginație”, povestește nepoata ei.
Era tot timpul curioasă și dornică să învețe ceva nou, povestește nepoata.
“Când eram în clasa a doua și luam lecții de pian, stătea cu mine la toate orele și învăța împreună cu mine să cânte la pian. Avea 60 de ani, dar tot voia să învețe să cânte la pian”, își amintește Loredana.
Până în ultima zi, ieșea la geam și vorbea cu nepoții, făcea glume, era foarte spirituală și haioasă, întotdeauna directă și spontană. Citea în fiecare zi, asta a menținut-o ageră și prezentă.
Nepoata femeii:
“Îmi era teamă că o pierd, dacă o las în spital”
În acel weekend, familia s-a gândit dacă ar fi o soluție să o ducă pe femeie la o clinică privată din București. Dar pe lângă dificultatea drumului, era și obligativitatea de a aștepta rezultatele unui test pentru coronavirus, înainte de orice tratament. Au decis să rămână în Călărași, fiindcă știau că sunt într-o luptă contracronometru.
Luni, 25 mai, au mers la medicul de familie, de unde au obținut un bilet de trimitere pentru un consult la secția de chirurgie. Marți, s-au dus la Spitalul din Călărași.
Câteva ore mai târziu, au plecat de la spital cu o radiografie abdominală și una la plămâni, precum și o rețetă pentru laxative și medicamente pentru motilitatea colonului (n.r. – abilitatea de a se contracta și a se relaxa în mod natural), cu suspiciunea că ar fi vorba de o ocluzie intestinală, povestesc rudele.
“Nici aici nu ni s-a dat un rezumat scris al investigațiilor, diagnosticului, tratamentului și îngrijirilor acordate”, spune nepoata.
Starea doamnei Magdalena a rămas la fel, aceleași dureri continue, abdomenul îi era inflamat și dureros. Nopțile erau lungi și pentru ea, și pentru familia ei.
Îmi era teamă că o pierd, dacă o las în spital, că nu o să mai știu de ea, fiindcă aparținătorii nu sunt primiți.
Nepoata femeii:
În spital nu exista suficient personal încât bunica ei să fie îngrijită corespunzător. De-a lungul vieții ei, la fiecare internare a unui membru al familiei, ceilalți erau mereu la capul patului de spital, să intervină atunci când era nevoie.
Din cauza crizei Covid-19, familia nu ar mai fi avut acces în spital, unde odată lăsat pacientul, acesta era rupt de lumea exterioară, iar în lumea din interiorul spitalului se putea întâmpla orice. Așa se transcriu temerile nepoatei doamnei Magdalena.
În căutarea medicului
Miercuri, 27 mai, pe la ora 6 după-amiaza, au mers din nou la camera de gardă a Spitalului Orășenesc Lehliu Gară. La camera de gardă, fiul doamnei Magdalena nu a văzut niciun medic, așa că a mers să îl caute prin spital. S-a dus pe secția de chirurgie, dar era închisă.
În momentul în care s-a întâlnit pe scări cu medicul de gardă, acesta a refuzat să coboare atunci, să o vadă pe doamna Magdalena, povestește nepoata.
“Pe linia chirurgicală, medic de gardă a fost un medic specialist ginecolog, care a propus internarea pe secția chirurgie, fiul acesteia refuzând internarea”, a venit răspunsul spitalului la solicitarea din partea ziarului Libertatea.
Din spital, unde intraseră doar doamna Magdalena și fiul ei, acesta a sunat-o pe fiica lui – nepoata bătrânei -, disperat în fața situației.
“Stai acolo, îi spun, și sun repede la spital, unde îmi răspunde o asistentă. Îi spun că o doamnă în vârstă este la ei la camera de gardă, nu a mâncat de vineri, are dureri îngrozitoare”, povestește nepoata femeii.
“Pe domnul doctor trebuie să îl întrebați”, vine sec răspunsul asistentei.
– Cum să îl întreb pe domnul doctor, cum ajung eu la domnul doctor, dacă nu este la camera de gardă și telefonul nu îl am?
– Păi, telefonul personal nu pot sa vi-l dau.
– Cum ajung eu să vorbesc cu domnul doctor?
– Nu știu.
S-au întors acasă, unde a urmat o nouă noapte albă acasă, cu calmante și încercări.
Ultimele cuvinte: “Gata, Cezar, nu mai pot, ajunge!”
A doua zi dimineața, joi, 28 mai, s-au dus din nou la spitalul din Lehliu. Doamna Magdalena se mișca din ce în ce mai greu și durerile nu încetau – “nu mai putea să pășească”.
Aici a fost imediat preluată de personalul medical. A văzut-o medicul de la camera de gardă și a decis să fie dusă la raze și la ecografie. În acest timp, i s-au făcut și formalitățile pentru internare.
“Au venit brancardierii, am mutat-o pe bunica pe targă și am dus-o la raze! Aici, a început să regurgiteze sânge coagulat. I-a spus nepotului care a așezat-o pe masa de la raze, cu ultimele puteri: Gata, Cezar, nu mai pot, ajunge! Apoi a intrat în stop respirator”, descrie nepoata sfârșitul bunicii ei.
După zeci de minute de încercări de resuscitare, a fost pronunțat decesul Magdalenei Giurcă.
Ziarul Libertatea a contactat atât Spitalul Orășenesc Lehliu Gară, cât și Spitalul Județean Călărași, pentru a cere un punct de vedere referitor la tratamentul primit de doamna Magdalena. Până la momentul publicării acestui articol, doar Spitalul Orășenesc Lehliu Gară a răspuns că în toate cele trei vizite la camera de gardă, s-a recomandat internarea pe secția de chirurgie sau investigarea într-un spital care deține aparatură imagistică CT/RMN.
Pe biletul de ieșire din spital al doamnei Magdalena sunt înșirate mai multe diagnostice. Cauza principală a decesului este stopul respirator, dar apar enunțate și altele, precum o hemoragie gastro-intestinală, un diagnostic care nu a fost confirmat cât timp femeia era în viață.
Ultimul drum
“A venit pe lume și a plecat la cer în câte o zi de 28. Am vrut să compensez cu flori toată durerea și suferința ei de la final. Un leandru, flori de regina nopții, sute de trandafiri și crini, toate florile ei preferate au însoțit-o pe pe bunica pe ultimul drum”, povestește nepoata.
Deși doar un număr restrâns de persoane au putut participa, din cauza restricțiilor din această perioadă, vecinii ei au ieșit din case, cu mic cu mare, pe toate străzile până la cimitir, descrie nepoata modul în care o întreagă comunitate și-a luat la revedere de la mama, bunica, mătușa, vecina lor.