• În urmă cu două luni, Libertatea a scris despre dubiile ridicate de unii angajați ai Curții de Conturi cu privire la modul în care se organizează un concurs de angajare.

  • 150 de auditori publici externi au fost angajați în urma unui concurs la care s-au înscris peste 1.500 de candidați.

  • Lista câștigătorilor scoate la iveală situații ciudate, în care unii candidați au fost „picați” la limita punctajului, în locul lor fiind angajați apropiați ai PSD.

  • Au câștigat concursul și personaje controversate, precum un fost asociat al interlopului Genică Boerică și persoane căutate de ANI la avere.

  • În Curtea de Conturi au reușit să intre și rude de politicieni, precum nepotul lui Tudorel Toader și soția lui Adrian Țuțuianu.

  • Miza unui astfel de post: salarii ce pot ajunge până la 10.000 de lei lunar, iar pensiile sunt ca la magistrați.


La finalul lunii septembrie, înainte de organizarea concursului, angajați ai Curții de Conturi, sub protecția anonimatului, au tras un semnal de alarmă. Ei au declarat, pentru Libertatea, că există suspiciuni de fraudare a examenului: timp de 3 ore, de la extragerea computerizată a grilelor de examen până la intrarea în concurs, e suficient pentru „scurgerea” subiectelor către „privilegiați”.

Libertatea a contactat atunci instituția, care a spus că subiectele au fost păzite de angajați ai instituției în acele trei ore. Cei desemnați să supravegheze grilele au fost desemnați direct de șeful Curții, Mihai Busuioc, fost director al SGG în Guvernul Grindeanu.

Mihai Busuioc, şeful Curţii de Conturi

Acum, rezultatele scot la iveală situații ciudate. Angajații Curții de Conturi, care cunosc îndeaproape situația, au declarat pentru Libertatea că în unele județe au câștigat posturile doar „cine trebuie”.

„Păcat de oameni care muncesc și învață mii și mii de pagini. Jaf! Au negociat ca la piață”, spune un angajat.

Posturi pentru apropiații liderilor PSD

La Cluj au fost puse la bătaie două posturi. Au fost ocupate de Andreea Maria Berințan și de Maria Crișan. Cea dintâi este consilieră în aparatul de lucru al Consiliului Județean Bistrița-Năsăud, condus de Radu Moldovan (PSD). Soțul ei, Grigore, este consilier personal al europarlamentarului PSD Ioan Mircea Pașcu. Nu a candidat pentru un post în județul de domiciliu, ci a mers la Cluj.

Maria Crișan, a doua câștigătoare, a fost prim-vicepreședinte al Organizației de Femei PSD Cluj. Ea a câștigat concursul pentru că un alt candidat l-a pierdut cu 5 sutimi… la proba orală. Un funcționar public ar fi ieșit pe primul loc, având în vedere nota obținută la grilă, 9,70. În schimb, la oral nu a absolvit, fiind picat la limită.

Și în Caraș-Severin au câștigat persoane cu legături cu lumea politică.

Un fost șef al Finanțelor din cadrul Consiliului Județean, Gina Pavel, a prins un loc de auditor. În urmă cu doi ani, presa locală scria că procurorii DNA au verificat firma surorii Ginei Pavel, care încheia contracte pe bandă rulantă cu Consiliul Județean. În aprilie 2018, ANI a declarat-o pe Gina Pavel incompatibilă, interzicându-i să mai ocupe funcții numite timp de 3 ani.

Gina Pavel, directorul de finanţe din CJ Caraş-Severin

Cu ANI a avut probleme și Ionel Ghergheleci, fost șef al Gărzii Financiare Giurgiu, actualmente angajat al Curții de Conturi. El nu a putut justifica în 2015 peste 42.000 de euro, însă acest lucru nu l-a descalificat să ajungă acum în poziția de a face audit pentru Curtea de Conturi.

Personaje controversate și rude de politicieni

În instituție s-a angajat și Constantin Osiac. Este un fost șef al Serviciului control din cadrul ANAF Dolj și un fost partener de afaceri al fugarului interlop Genică Boerică, condamnat în repetate rânduri la ani grei de închisoare pentru tot felul de fapte, de la returnări ilegale de TVA la înșelăciune și vătămare corporală.

Constantin Osiac, fost şef al ANAF Dolj

Sunt și rude de politicieni: în Vrancea, a obținut post o singură persoană – Nelu Năstase Surăianu, nepotul ministrului justiției, Tudorel Toader.

Nelu Năstase Surăianu, nepotul lui Tudorel Toader

La Dâmbovița, printre cei doi noi angajați al Curții de Conturi se află și Carmen Elena Țuțuianu, soția fostului ministru al apărării Adrian Țuțuianu.

Iar în Constanța, un post i-a revenit Doiniței Dragomir, soția fostului deputat PNL Gheorghe Dragomir.

 
 

Urmărește-ne pe Google News